Regula celor 5 „A”: cum trebuie să se poarte bărbatul în timpul sarcinii soţiei

Regula celor 5 „A”: cum trebuie să se poarte bărbatul în timpul sarcinii soţiei

-
//
15.11.2016

Perioada sarcinii, iar apoi şi primii ani din viaţa nou-născutului pot deveni o adevărată încercare pentru o tânără familie. Pentru o femeie sarcina nu este cel mai uşor lucru. Nici pentru bărbat nu este uşor. Însă noi, bărbaţii, avem responsabilitatea de a-i asigura soţiei o perioadă liniştită şi cât mai plăcută.

Regula celor 5 „A”: cum trebuie să se poarte bărbatul în timpul sarcinii soţiei

Voi risca să afirm că este mai uşor decât pare, chiar dacă veţi avea ceva de lucru. Sunt sigur că marea majoritate a acestor recomandări vă este cunoscută de mult. Cu toate acestea, ar fi bine să ne amintim despre importanţa unor astfel de aspecte ale relaţiilor ca ajutorul, acceptarea, asistenţa, aprecierea şi armonia. Aceste cinci componente ale unei vieţi de familie fericite, pe care le vom numi „Regula 5A”, sunt cele mai importante pentru ca femeia să simtă că are alături un bărbat adevărat.   

Asistenţă

Sarcina, în special prima, trezeşte, la majoritatea femeilor, o serie întreagă de temeri şi frici. Voi reuşi să duc sarcina la bun sfârşit? Oare copilul va fi sănătos? Voi avea suficient lapte? Banii ne vor fi suficienţi? Oare soţul nu mă va părăsi? Acestea sunt doar câteva dintre fricile şi temerile care o urmăresc pe femeie în perioada sarcinii.

Episoadele de frică transformă omul adult într-un copil, care are nevoie de apărare şi susţinere. Amintiţi-vă cum calmaţi şi îmbărbătaţi un copil speriat. Şi soţia dumneavoastră are nevoie de acelaşi tratament în perioadele de frică şi anxietate. Cuvintele de susţine şi încurajare, rostite cu o voce liniştită şi calmă, sunt foarte importante pentru ea.

Temă pentru acasă: Includeţi în vocabularul dumneavoastră 2-3 fraze de susţinere şi spuneţi-i-le soţiei în fiecare zi, chiar dacă vi se pare că nu există cauze vizibile pentru nelinişte şi teamă.

Acceptare

Sarcina este perioada în care aspectul exterior al femeii se schimbă simţitor, iar schimbările nu sunt întotdeauna benefice. Privindu-se în oglindă, femeia poate înţelege că nu mai seamănă deloc cu tânăra suplă de care s-a îndrăgostit soţul ei şi se teme că el poate fi decepţionat de aceste schimbări. Ea poate avea un sentiment de vină că uneori este nevoită să refuze soţului intimitatea din cauza că accesele de toxicoză o doboară de tot.

Bărbatul trebuie să îi dea de înţeles soţiei că o acceptă aşa cum este, complet, cu toate problemele, complicaţiile şi restricţiile legate de sarcină. Este important ca ea să înţeleagă că este în continuare dorită şi iubită, la fel de dorit şi iubit fiind şi copilul încă nenăscut.  

Regula celor 5 „A”: cum trebuie să se poarte bărbatul în timpul sarcinii soţiei

Ajutor

Probabil că nu sunt prea multe de spus la acest subiect. Slăbiciunea fizică, iar uneori chiar neputinţa femeii însărcinate, în combinaţie cu instabilitatea emoţională, trebuie compensate prin disponibilitatea soţului de a-i acorda, în orice moment, ajutorul necesar. Femeia gravidă nu trebuie, desigur, să care bagaje grele şi să efectueze sarcinile gospodăreşti mai grele. 

Unul dintre prietenii mei mi-a povestit că în ultimele săptămâni de sarcină îşi ajuta soţia să se încalţe şi să îşi lege şireturile. După părerea mea, este un exemplu frumos al grijii soţului, care se manifestă prin ajutor fizic pentru soţia sa.  

Temă pentru acasă: Gândiţi-vă şi analizaţi cum aţi putea să vă ajutaţi regulat soţia. Dacă vă este greu să găsiţi răspunsul potrivit, întrebaţi-o pe ea ce tip de ajutor i-ar fi mai necesar.

Apreciere

În perioada sarcinii, atunci când femeia se poate simţi mai puţin confortabil din punct de vedere fizic sau emoţional, chiar şi executarea sarcinilor cotidiene este aproape o faptă eroică. Iar dacă îi mai rămâne timp şi forţe pentru a-şi bucura şi surprinde soţul cu ceva deosebit (de exemplu cu o nouă reţetă de chec) sau a avea grijă de corpul său, aceasta este cu adevărat o faptă eroică. Şi, desigur, aveţi motive să o admiraţi.

Temă pentru acasă:

1. Amintiţi-vă ultimele 2-3 zile. Aţi lăudat soţia măcar de 2-3 ori pe zi? Mai ales ca nu este atât de complicat să găseşti motive pentru a lăuda cu sinceritate un om.
2. Întocmiţi o listă cu diverse complimente adresate soţiei.
3. Începeţi să îi spuneţi regulat aceste complimente ori de câte ori aveţi ocazia.

Regula celor 5 „A”: cum trebuie să se poarte bărbatul în timpul sarcinii soţiei

Armonie

Ultimul lucru din lista noastră a celor mai importante componente ale vieţii de familie este armonia şi înţelegerea. Este ultimul după ordine, dar nu şi după importanţă. Comunicarea este un proces foarte complex. Pentru analiza noastră vom evidenţia două niveluri importante ale procesului de comunicare (în realitate ele sunt, desigur, mult mai multe). Primul nivel este cel informaţional. El reprezintă informaţia efectivă pe care emiţătorul i-o transmite receptorului. Al doilea nivel este cel emoţional. El reprezintă acele sentimente şi emoţii pe care le provoacă această informaţie.

În timpul comunicării bărbatul îşi concentrează atenţia, de regulă, asupra componentei informative. De exemplu, dacă soţia povesteşte soţului că a fost certată de şef, acesta, de cele mai multe ori, va începe să discute  despre variantele posibile de desfăşurare a evenimentelor, va da soţiei câteva sfaturi practice. Toate acestea sunt importante, dar foarte puţini bărbaţi vor întreba femeia cum s-a simţit atunci când şeful ţipa şi ce simte acum. Însă doar înţelegerea la nivel emoţional îi conferă femeii sentimentul că conlocutorul o înţelege pe deplin.

Temă pentru acasă: 

1. Începeţi să acordaţi atenţie nivelului emoţional al discuţiei. Încercaţi să petreceţi o zi axându-vă preponderent pe emoţiile persoanelor cu care vorbiţi. Încercaţi să sesizaţi emoţiile pe care aceştia le simt. Pentru aceasta fiţi atenţi la mimica şi gesturile persoanei, intonaţia vocii. În plus, puteţi să vă puneţi în locul conlocutorului şi să încercaţi să înţelegeţi ce aţi fi simţit dumneavoastră în locul lui.

2. După ce aţi înţeles ce simte conlocutorul dumneavoastră, „reflectaţi” aceste sentimente. Nu vă temeţi să greşiţi – conlocutorul vă va corecta, iar cu timpul veţi învăţa să înţelegeţi tot mai bine emoţiile oamenilor. 

În concluzia acestui scurt articol, nu îmi rămâne decât să vă urez succese şi să vă reamintesc că armonia, acceptarea, ajutorul, asistenţa şi aprecierea sunt importante nu doar în perioada sarcinii.

Regula celor 5 „A”: cum trebuie să se poarte bărbatul în timpul sarcinii soţiei

Sursa