2 soluții eficiente să scapi de gustul amar al castraveților

2 soluții eficiente să scapi de gustul amar al castraveților

-
//
12.07.2018

Pe măsură ce cresc, castraveții încep să capete un gust amărui. Iată două soluții simple pe care le poți folosi să scapi de gustul amar al castraveților fără prea mare efort.

2 soluții eficiente să scapi de gustul amar al castraveților

Gustul amar al castraveților se găsește de obicei concentrat în coaja legumelor și la capete. Uneori, este atât de amar că nici nu poți mânca aceste legume, iar acest lucru se datorează faptului că nu au fost suficient de bine udate pe măsură ce s-au copt.

Castraveții amărui îți strică orice preparat, de la salata proaspătă de legume, până la supa rece de castraveți pe care o savurăm vara. Nici de acrit nu sunt prea buni, pentru că seva lor amară se va simți chiar și în cea mai concentrată saramură.

Dacă ai cumpărat castraveți amărui din piață, mai există o șansă să îi poți consuma cruzi. Iată ce e de făcut!

Soluția cea mai simplă, cu sare

Curăță bine coaja castravetelui până la miezul alb și fraged, taie fâșii lungi legumele și presară o sare fină.

Lasă castraveții cu sare o jumătate de oră înainte de a-i pune în salată, apoi spală-i cu puțină apă rece și presară iar sare. Acest condiment face ca zeama amăruie să se scurgă din pulpa castraveților, iar aceștia vor fi mai puțin amari.

Scapă de gustul amar al castraveților printr-o tehnică simplă

Taie capetele castraveților amărui și freacă bine cu bucățile tăiate la capete timp de un minut sau două. Vei vedea că se formează o spumă albă, care este de fapt sucul amărui din coajă. Spală castravetele cu apă rece și gustă-l. Va fi mai puțin amar.

Taie coaja și capetele castravetelui, taie apoi pulpa în rondele de câțiva milimetri grosime și presară sare. Freacă apoi rondelele ușor între palme până vezi că începe să iasă sucul albicios. Spală bine rondelele cu apă rece și vei scăpa de gustul amărui al castraveților pe care îi poți folosi apoi în salată.

Sursa: libertateapentrufemei.ro