3 salate dietetice care pot fi consumate chiar și înainte de culcare

3 salate dietetice care pot fi consumate chiar și înainte de culcare

Ce poate fi mai gustos și mai sănătos decât o salată? Aceasta reprezintă cea mai bună alegere pentru orice zi, orice oră, chiar și înainte de culcare. Salatele conţin multe substanţe nutritive, vitamine și minerale. În acest sens, noi îți propunem 3 rețete simple și sănătoase, pe care trebuie neapărat să le încerci.

1. Salată simplă și ușoară

Ingrediente:

  • 2 mere
  • 200 g porumb conservat
  • 1 varză mică
  • suc de lămâie
  • sare, piper


Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unei site, strecurăm boabele de porumb. Merele le decojim și le dăm prin răzătoare.

2. Varza o tăiem mărunt.

3. Într-un bol, amestecăm ingredientele menționate mai sus. Adăugăm sucul de lămâie, sarea și piperul. Amestecăm foarte bine până la omogenizare.

2. Salată-fitness pentru o cină delicioasă

Ingrediente:

  • piept de pui fiert
  • 2 castraveți
  • 2 roșii
  • 2 ardei grași
  • 5 linguri porumb conservat
  • 2 linguri iaurt
  • sare, piper, mărar


Mod de preparare:

1. Pentru început, tăiem castraveții fâșii subțiri și le adăugăm într-un bol.

2. Dezosăm pieptul de pui. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem carnea bucățele. Procedăm la fel cu restul legumelor.

3. Amestecăm toate ingredientele menționate anterior, iar la final condimentăm cu sare, piper și iaurt.

3.Salată de conopidă - originală și gustoasă, sănătoasă și simplu de preparat 

Ingrediente necesare

  • 2 kg conopidă
  • 2 l apă fierbinte
  • 4 lingurițe de sare
  • 300 g maioneză
  • 6 căței de usturoi
  • mărar


Mod de preparare:

1. Pentru început, spălăm conopidă. O rupem bucățele mici și o așezăm într-o oală cu apă. Lăsăm conopida în apă timp de 5-6 ore.

2. După acest interval de timp, scoatem conopida din apă și o așezăm într-un vas.

3. Într-un bol separat, amestecăm maioneza cu usturoiul zdrobit. Adăugăm mărarul tăiat mărunt și amestecăm foarte bine. Turnăm compoziția peste conopidă și amestecăm până la omogenizare.

4. Se lasă salata la frigider 2-3 ore înainte de servire. Opțional, puteți să o decorați cu verdeață.