Paella, una dintre cele mai îndrăgite rețete ale Spaniei

Paella, una dintre cele mai îndrăgite rețete ale Spaniei

Paella este specialitatea culinară națională a Spaniei, care îmbină orezul cu legume și carne. Este o rețetă consistentă și extrem de delicioasă, iar în varianta originală se folosesc creveți, ardei gras, mazăre, orez și șofran.

Ingrediente:

  • 100 g creveți curățați;
  • 200 g midii;
  • 50 ml vin alb;
  • 2 ardei grași (unul verde și unul roșu);
  • 1 ceapă tocată mărunt;
  • 4 lg mazăre verde;
  • șofran (câteva filamente);
  • 2 lg ulei de măsline;
  • 300 g orez arborio.


Mod de preparare:

  1. Puneți șofranul să se înmoaie în 4 linguri de apă călduță!
     
  2. Spălați bine orezul și scurgeți-l!
     
  3. Încingeți uleiul de măsline într-o tigaie, adăugând ceapa și ardeii tăiați julien. Căliți timp de 5 minute!
     
  4. Adăugați orezul și turnați 1 litru de apă clocotită, puneți șofranul și amestecați!
     
  5. Acoperiți cu un capac și lăsați să fiarbă la foc mic până când orezul este aproape gata!
     
  6. Amestecați din când în când ca să nu se prindă de fundul tigăii! Completați cu apă dacă scade prea mult!
     
  7. Adăugați vinul, creveții curățați și midiile, lăsând să mai fiarbă încă 5-6 minute cu capac.
     
  8. Adăugați mazărea verde (dacă este crudă, trebuie fiartă înainte) și ornați cu verdeață!
     

Sursa