Top 6 rețete cu cartofi pentru copii

-
//
14.03.2019

Cartofii sunt favoriții copiilor, în special sub formă de piure sau prăjiți. Fiecare mămică le poate prepara în stilul său, dar, alături de acestea, există o mulțime de alte rețete, mai deosebite, care-i pot cuceri oricând pe cei mici. Iată câteva rețete simple cu cartofi!

1. Brioșe din cartofi, cu verdeață

Ingrediente: 3 căni de piure de cartofi; 60 g făină; 1/4 linguriță praf de copt; 60 g unt; 60 ml lapte; 1/2 linguriță oțet; 200 g brânză rasă; 2 ouă mari; 1 legătură de mărar tocat; sare (după gust); 1 linguriță nucșoară pudră.

Pasul 1: În piureul de cartofi (pregătit în prealabil) vei adăuga untul, apoi restul ingredientelor (cu excepția brânzei). 
Pasul 2: Vei amesteca bine ingredientele, obținând o pastă omogenă.
Pasul 3: Vei pune compoziția în forme de brioșe.
Pasul 4: Deasupra brioșelor vei distribui brânza rasă.
Pasul 5: Vei da brioșele la cuptor pentru 20-22 de minute.

2. Gofre din cartofi

Ingrediente: 2 căni piure de cartofi; 2 linguri unt; 1 fir de ceapă verde; 1/4 cană făină; 2 ouă; sare și piper (după gust).

Pasul 1: Untul va fi topit.
Pasul 2: Ceapa verde va fi tocată cât mai mărunt.
Pasul 3: Vei pune ceapa la călit în unt, până când se va rumeni și se va înmuia (cam 5-7 minute).
Pasul 4: Vei încinge aparatul de făcut vafe, conform instrucțiunilor.
Pasul 5: Piureul de cartofi va fi amestecat cu untul și cu restul ingredientelor. Nu uita să adaugi și puțină sare și piper.
Pasul 6: În funcție de dimensiunea vafelor ce pot fi realizate cu aparatul tău, vei pune cam 1/2/ 1/4 de cană din compoziția cu piure în forme. Vei închide capacul și fiecare gofră va sta la făcut cam 3-5 minute.

3. Bărcuțe din cartofi

Ingrediente: 4 cartofi de mărime medie; 100 g brânză Cheddar rasă (atât pentru umplerea cartofilor, cât și pentru decorare); 100 g boabe de porumb; 100 g ardei gras (dacă se poate, de culori diferite); șuncă de pui/de curcan (cantitatea depinde de cât de multă vrei să folosești la umplerea cartofilor); 1 mână de ierburi aromatice (de exemplu, busuioc, coriandru, oregano, mărar etc.); sare și piper (după gust).

Pasul 1: Cuptorul va fi încins în prealabil la 180 de grade;
Pasul 2: Cartofii vor fi puși la copt;
Pasul 3: După ce cartofii se răcesc, vor fi tăiați pe jumătate. Le vei scoate miezul cu o furculiță, având grijă să nu rupi coaja;
Pasul 4: Miezul cartofilor va fi amestecat cu brânza, cu porumbul, cu ierburile aromatice tocate, cu ardeiul gras, până când vei obține o pastă omogenă;
Pasul 5: Cojile cartofilor vor fi umplute cu pasta obținută. Vei adăuga și niște șuncă, tăiată cât mai mărunt. Vei mai pune puțină brânză Cheddar pe deasupra cartofilor, dar și puțină sare sau piper;
Pasul 6: Cartofii vor fi dați iar la cuptor, cam 10-15 minute.

4. Cartofi copți, în stil Hasselback

Ingrediente: 4 cartofi de mărime medie; 4 felii mari de șuncă (de curcan sau de pui); 8-12 felii de brânză mozzarella (nu proaspătă) sau de Cheddar; 1/2 cană parmezan ras; 2 linguri unt (topit); pătrunjel sau busuioc proaspăt; sare și piper (după gust).

Pasul 1: Vei încinge cuptorul la 220 de grade;
Pasul 2: Cartofii se spală, se curăță și apoi îi vei tăia astfel: vor fi așezați pe suprafața de lucru, încadrându-i cu 2 funduri de tocat egale. Cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit, cartofii vor fi tăiați felii subțiri, dar fără a desprinde complet feliile, întrucât lama cuțitului se va oprin între tocătoare;
Pasul 3: Cartofii tăiați așa vor fi puși într-o tavă, pe hârtie de copt. Vor fi unși cu untul topit și vei adăuga pe ei sare și piper;
Pasul 4: Între feliile de cartofi vor fi puse bucăți de brânză și de șuncă. Deasupra cartofilor va fi pus și parmezan;
Pasul 5: Cartofii vor sta la cuptor cam 55-60 de minute. Vor fi lăsați la răcit și se va pune pe ei verdeață tocată.

5. Tortilla

Ingrediente: 300 g cartofi albi; 5 ouă; 1 ceapă; 2 linguri ulei de măsline; sare și piper (după gust).

Pasul 1: Cartofii vor fi curățați și tăiați felii subțiri;
Pasul 2: Ceapa va fi curățată și tăiată felii subțiri;
Pasul 3: Uleiul va fi pus la încins și vei pune peste el cartofii și ceapa. Se gătește la foc mare;
Pasul 4: Focul va fi dat mic și ingredientele vor fi gătite până când cartofii și ceapa se vor rumeni. Nu amesteca prea mult pentru a nu rupe cartofii;
Pasul 5: Ouăle vor fi sparte și bătute, dar nu uita să adaugi sarea și piperul;
Pasul 6: Când ceapa și cartofii s-au rumenit bine, tigaia va fi luată de pe foc și puneți-le în altă tigaie, alături de ouă. Cartofii, ceapa și ouăle vor fi gătite iar pe foc (la foc nu prea mare) cam 20 de minute;
Pasul 7: Tortilla va fi întoarsă de pe o parte pe alta pentru a se rumeni uniform.

6. Frigănele de cartofi, la cuptor

Ingrediente: 800 g cartofi; 2 ouă; 2 linguri ceapă verde; 2 linguri unt; 1 lingură lapte; 8 linguri pesmet; sare și piper; verdeață (pentru servire).

Pasul 1: Vei curăța cartofii și îi vei pune la fiert cu puțină sare;
Pasul 2: Vei toca mărunt ceapa și o vei căli până când va deveni transparentă;
Pasul 3: Vei face piure;
Pasul 4: În piure vei adăuga ceapa, untul, laptele, ouăle, sare și piper. Dacă ți se pare că amestecul e prea gros, poți să mai adaugi puțin lapte;
Pasul 5: Îți vei umezi mâinile și vei forma, din amestecul de piure, niște mici rulouri;
Pasul 6: Vei da rulourile prin pesmet;
Pasul 7: Rulourile vor fi puse la cuptor (încins în prealabil la 180 de grade);
Pasul 8: Vei pune la cuptor rulourile din cartofi pentru aproximativ 10 minute;
Pasul 9: Le vei mai lăsa puțin la răcit și apoi le vei decora cu verdeață.