mamaplus

Cât va costa stabilirea paternității sau a maternității în Moldova

-
//
09.08.2019

În cazul în care veți fi nevoiți să efectuați o probă ADN în Republica Moldova, trebuie să vă pregătiți să scoateți din buzunar sume colosale. Efectuarea unor asemenea probe va costa de la câteva sute de lei până la câteva mii.

mamaplus

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de modificare a Hotărârii cu privire la expertiza genetică, cu completarea Hotărârii Guvernului pentru aprobarea tarifelor la serviciile de expertiza judiciară. Tarifele sunt stabilite pe oră, iar prețul total variază în funcție de numărul de ore necesar pentru efectuarea analizei.

Aceste tarife ar putea fi percepute în curând. Și asta pentru că noile prevederi vor intra în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, prețurile pentru efectuarea expertizei generice variază în funcție de tipul testului care trebuie să fie făcut. De exemplu, prelevarea și consevarea probelor biologice pentru a realiza analiza ADN va costa 143 de lei. O examinare preliminară, eșantionarea și/sau testarea rapidă a probei va costa alți 286 de lei. Prelevarea probei biologice simple (sânge, saliva și alte secreții) va costa 286 de lei, iar prelevarea și examinarea probei biologice complicate (oase, dinți, material biologic degradat etc.) va costa 1.144 lei. Pentru stabilirea profilului ADN se vor face diferite investigații. Vezi AICI mai multe detalii.

Sursa: bizlaw.md