mamaplus.md

Ce sumă de bani a fost adunată la Gala Generozității 2018

-
//
05.12.2018

475 300 de lei au fost adunați în acest an la Gala Generozității, eveniment ajuns la cea de-a V-a ediție. Fiind cel mai frumos concert al toamnei în jurul căruia ne adună vocea lumii- Valentina Nafornița, vocea care ne ajută să ne facem auzită misiunea ’’Familii. Nu orfelinate’’.

mamaplus.md

În oricare colț al lumii nu s-ar afla, Valentina Nafonița care este și patron al CCF/HHC Moldova din anul 2012, își face timp pentru unicul concert caritabil pe care-l organizează și susține la Chișinău în sprijinul celor mai dezavantajați copii și familii cu care lucrează organizația.

Banii colectați în seara de vineri, 30 noiembrie, din donațiile generoase ale spectatorilor și suporterilor vor continua și în 2019 să ajute cât mai mulți copii să crească în medii familiale, fie să revină din orfelinate în sânul familiei, fie să prevină separarea lor de cei dragi.

mamaplus.md

În acest an, Gala Generozității a fost găzduită la Sala cu Orgă din Chișinău într-o interpretare excepțională a artiștilor, soprana Valentina Nafornita, violonista Rusanda Panfili și baritonul Mihail Dogotari, iar publicul a fost cuprins de senzații și emoții tari răsplătind îndelung prin aplauze. În scenă, alături de artiști, au evoluat peste 40 de tineri ai orchestrei de tineret Moldovan National Youth Orchestra și corul de copii ’’Lia Ciocârlia’’ sub bagheta maestrului Andrey Yurkevych.

Noutatea ediției a fost duetul Valentinei Nafornița și invitata sa, Rusanda Panfili, o premieră absolută pentru publicul local. Protagonistele au adus surpriză după surpriză, interpretând o piesă care a fost surpriză și pentru organizatori - “Besame mucho”. 

mamaplus.md

Seara a continuat cu o cină oferită de Ambasadorii Filantropiei CCF/HHC Moldova, familia Berdos. Ambianța caldă și prietenoasă a contribuit la sporirea succesului pentru licitația cu strigare, aici cei mai generoși au avut posibilitatea să se bucure de un obiect sau o experienșă unică, de neuitat.

Suma va fi integral direcționată către programul de sprijin familial desfășurat de către CCF/HHC Moldova, pentru a susține și oferi șansa fiecărui copil la un mediu familial sigur și protejat.

mamaplus.md

Anual CCF/HHC Moldova lucrează cu 400 copii, cazuri noi, iar în total monitorizând cca 1000 copii, situațiile cărora sunt complexe și necesită suport mai îndelungat.

”Am început primul eveniment în 2014 cu circa 100 de persoane, am atins o cifră record anul trecut – 660, pentru că sala era mai mare. Acum suntem de două zile sold out la o sală cu 500 de locuri. Alături de parteneri, organizatori, artişti, familii şi copiii, CCF/HHC Moldova mulţumeşte tuturor care ne sunt alături!”, a menționat Liliana Rotaru, director CCF Moldova.

“Prin concertul anual, Gala Generozității, de la care nu pot lipsi, indiferent de ce program am eu, aducem speranțe și vise celor lipsiți de acestea, iar în timp am văzut realizate mici miracole. Am cunoscut îndeaproape copii, părinți, familii întregi cărora le-am schimbat viața împreună, iar pentru asta vă mulțumec”, a afirmat soprana Valentina Nafornița, patroana CCF/HHC Moldova.

mamaplus.md

La ediția anterioară a Galei Generozității au fost colectați peste 600 000 de lei, suma fiind integral orientată spre prevenirea separării copiilor de mediul familial, prin care CCF/HHC Moldova a reușit să ajute 130 de copii.

mamaplus.md