mamaplus

Copilul tău adoră arta scrisului? Înscrie-l la un atelier practic, inițiat de biblioteca ”B.P. Hasdeu”

-
//
29.07.2019

Pe toată durata vacanței de vară, copiii din Chișinău cu vârsta curpinsă între 7-14 ani au ocazia să participe la o serie de ateliere de scriere creativă, unde vor învăța cum se compune un basm.

mamaplus

Copiii care vor crea cele mai interesante basme, își vor vedea lucrările publicate în volumul ”101 basme românești scrise de copii”, proiect inițiat de Biblioteca Metropolitană București.

Scrierea creativă face parte dintre metodele moderne, activ participative de stimulare a creativităţii şi nu se reduce doar la a scrie, ci se pune accent şi pe lectură, verbalizare, discuţii libere, desene şi imagini.

Atelierele de scriere creativă se desfășoară la filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chişinău.

Prin intermediul atelierelor organizate în aceste biblioteci, copii vor avea posibilitatea să-și dezvolte creativitatea, imaginația și gândirea flexibilă, să se exprime liber, să creeze texte şi ilustraţii beneficiind de suportul lecturilor tematice. Încurajaţi de scriitori, copiii vor așterne pe două foi propriul lor basm cu ilustrații și personaje românești.
Dacă vrei să-ți înscrii copilul la acest atelier, accesează formularul de participare AICI.

Sursa: mamaplus.md