Fundația „Edelweiss”a dat start campaniei de colectare a fondurilor pentru Institutul Mamei și Copil

Fundația „Edelweiss”a dat start campaniei de colectare a fondurilor pentru Institutul Mamei și Copil

-
//
17.04.2014

Campania de colectare de fonduri în beneficiul Institutului Mamei și Copilului (IMC) a fost lansată 12 aprilie, în cadrul unui concert de caritate susținut de celebra interpretă Laima Vaikule și de artiștii autohtoni Tania Cergă și Cătălin Josan. Concertul, la care au participat peste 1000 de persoane, a reprezentat primul eveniment din cadrul unei campanii naționale ample, care se va desfășura pe parcursul următoarelor 12 luni.

Campania de strângere de fonduri RENAȘTE MOLDOVA are ca obiectiv colectarea unei sume impresionante, de 18.563.913,38 MDL, care va fi folosită pe parcursul acestui an pentru lucrări de reparații, modernizare și achiziționarea de aparatură medicală necesară Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. Conform planificării directorului general al IMC, Ștefan Gațcan, vor avea loc 6 etape de modernizare, pe măsură ce vor fi adunați banii necesari.

Într-un mesaj video de salut și susținere, difuzat în cadrul evenimentului, Președintele Nicolae Timofti i-a încurajat pe toți oamenii de bună credință să se implice în susținerea acestei campanii de solidaritate. “Astfel de acţiuni sunt necesare şi benefice pentru întreaga societate. Chem toţi cetăţenii de bună credinţă să contribuie la repararea acestei instituţii medicale. Mulţumesc celor care au lansat această iniţiativă şi sunt sigur că vom reuşi împreună!”, a declarat șeful statului.

Primele donații substanțiale au fost făcute deja, cu ocazia concertului de lansare a campaniei. Fondatorul Fundației Edelweiss Vlad Plahotniuc a anunțat că a transmis deja în conturile IMC 1.856.913 lei, reprezentând 10% din suma totală necesară instituţiei. “Sunt onorat să fac această donație, în primul rând pentru că anul trecut am făcut mai multe vizite la IMC şi am văzut în ce condiţii nasc mamele acolo. Grija faţă de mame şi copii ne defineşte ca oameni, ca oameni de bună credință, și ne aduce o motivaţie”, a explicat Vlad Plahotniuc gestul său de caritate.

De asemenea, artiștii Tania Cergă și Cătălin Josan au anunțat, chiar în timpul spectacolului, că se alătură campaniei «RENAȘTE MOLDOVA», donând o parte din onorariile lor pentru susținerea maternității.

Un mesaj de încurajare a avut și interpreta Laima Vaikule, care s-a declarat mândră să fie alături de oameni generoși, cum sunt cetățenii Republicii Moldova. “Sunt bucuroasă că particip în la acest moment special. Mă bucur că sunt așa oameni cu inimă mare”, a spus vedeta de origine letonă.

Cei care doresc să se alăture campaniei «RENAȘTE MOLDOVA» și să ajute Institutul Mamei și Copilului din Chișinău pot oferi donații prin SMS la numărul unic disponibil în toate rețelele de telefonie mobilă 9944 (costul unui sms este de 5 lei, cu TVA inclus) sau prin transfer bancar (Cont de decontare 2251528215 la banca “Moldindconbank” - filiala Cuza Vodă, Cont bancar MOLDMD2X328).