mamaplus.md

Gemene de 14 ani, anorexice după ce şcoala de modelling le-a pus să slăbească

-
//
10.12.2018

Viața gemenelor Masha şi Dasha Ledeneva stă în mâinile medicilor din Rusia. Copilele sunt în stare critică după ce s-au înfometat pentru a face pe plac agenţiei de modelling. Cazul a fost făcut public de o militantă împotriva victimelor alimentaţiei precare.

mamaplus.md

Doctorii din Rusia se luptă să salveze vieţile gemenelor adolescente, care se află în stare critică din cauza anorexiei, după ce „şcoala de modelling din care fac parte le-a pus să reducă din greutate“, potrivit Daily Mail.  

Maria Kokhno, în vârstă de 29 de ani, un militant împotriva victimelor alimentaţiei precare, a făcut publică o cerere disperată de ajutor medical pentru cele care au fost expuse riscului de a muri, după ce doctorii au refuzat să intervină fiind de părere că sunt „cadavre vii“.  

Fetele au fost internate în cele din urmă la terapie intensivă într-o clinică din Moscova.

mamaplus.md

Înainte, gemenele au stat în comă timp de trei zile într-un alt spital, dar după ce şi-au revenit, au fost lăsate să plece acasă, chiar dacă erau în stare critică, după cum spune Kokhno, ea însăşi fiind un model care a depăşit anorexia.

Fetele au început o dietă care prevedea să nu mai mănânce după ora 17.00 şi să consume doar alimente fierte. Treptat, porţiunile şi numărul meselor lor au scăzut. În acest moment, Dasha a ajuns să cântărească doar 36 de kilograme, în timp ce Masha are 40 de kilograme.  

„Masha încă poate merge, dar Dasha nici nu-şi poate ridica capul“, a spus Kokhno.

mamaplus.md

„Modelele au fost anunţate că ar trebui să reducă greutatea, astfel încât pomeţii lor să fie vizibili, pentru a li se oferi cât mai multe şedinţe foto. Nimeni nu a fost dornic să le ajute pe fete, mama lor a mers aici şi acolo, însă spitalele au refuzat să le trateze pentru că erau «cadavre vii»“, a mai spus Kokhno. 

„La început, au început să elimine anumite alimente şi au ajuns de la «nu vom mânca nimic dulce» şi «nu vom mai mânca fructe» la «vom mânca doar o salat㻓.  

În urma acestei drame, mama fetelor a renunţat la locul de muncă pentru a putea fi în permanenţă cu gemenele ei. 

Sursa: adevarul.ro