mamaplus

Horoscopul săptămânii 22-28 iulie 2019: Leii sunt în centrul atenției, iar Taurii au probleme de sănătate

-
//
22.07.2019

La modul general, săptămâna aceasta vine cu o energie a schimbării. Vom începe să facem schimbări legate de personalitatea noastră și vom lăsa în spate ceea ce nu ne mai reprezintă și nu ne mulțumește pe deplin. În plus, în dragoste vom spune adevărul, vom recunoaște ceea ce simțim cu adevărat, situație care poate aduce surprize neașteptate și răsturnări de situație.

mamaplus

BERBEC: Ești în formă la începutul săptămânii, fiind tentat să-ți canalizezi forța spre tot felul de treburi. Asta îți va aduce admiratori și ajutoare importante. Totuși ar fi bine să-ți dozezi atent eforturile și să-ți selectezi activitățile, pentru că există riscul să te suprasoliciți fără rost. Unele relații se pot încheia, altele apar la orizont. Întrevederile avute cu persoanele dragi te vor amuza, relaxa, însă totodată îți vor oferi și informații prețioase.

TAUR: În primele zile ale săptămânii ești retras și cu greu îți poate intra cineva în voie. Pe de o parte este posibil să se evidențieze neplăceri legate de sănătate, însă evită pe cât posibil analizele, consultațiile medicale și intervențiile chirurgicale. Odihna, detașarea de cotidian, sprijinul celor dragi și de încredere te pot ajuta să depășești totul cu bine. 

GEMENI: Prietenii îți sunt alături în primele zile ale săptămânii. Dialogurile purtate cu aceste persoane îți vor aduce informații prețioase și soluții deosebite la situațiile în care te afli. Ascultă atent ce ți se spune și evită să vorbești prea mult despre planurile tale sau despre slăbiciunile tale de moment.

RAC: Săptămâna începe cu aspecte socio-profesionale, evidențiindu-se dialoguri și întâlniri fructuoase cu șefii de la locul de muncă sau cu autorități ale unor instituții oficiale. Sunt șanse fie să rezolvi aspecte vechi, fie să demarezi proiecte profesionale de anvergură pe termen lung. Depinde numai de tine să gestionezi lucrurile corect și eficient.

LEU: Săptămâna este dinamică pentru tine, oferindu-ți totodată posibilități de extindere a conștiințelor și de a-ți îmbogăți bagajul educațional cu idei și noțiuni deosebite. Sunt susținute călătoriile pe distanțe lungi și formele de instrurire personală și profesională. Gândește-te la o nouă filozofie de viață și trasează noi linii directoare pentru viitor.

FECIOARĂ: Relațiile profesionale și felul în care se desfășoară activitatea la locul de muncă reprezintă preocupările tale din această săptămână. Zona profesională se activează datorită aspectelor financiare, care fluctuează pe termen lung. Se recomandă prudeță și achitarea la timp a tuturor datoriilor.

BALANȚĂ: Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale. Discuții pe teme diverse, reorganizarea activităților comune cu alții și propuneri noi de colaboraree. Pe 24 și 25 Iulie apar cheltuieli, dar s-ar putea totodată să primești bani, bunuri, favoruri sau cadouri de la și prin alții. Ai putea descoperi adevăruri interesante, care te-ar scuti de multă suferință și luarea deciziilor neinspirate.

SCORPION: În prima parte a săptămânii ai mult de lucru. Planifică atent sarcinile profesionale și treburile gospodărești, astfel încât să ai suficient timp și pentru relaxare sau activități de genul hobby. Pe 24 și 25 Iulie este posibil să revii asupra unor decizii luate împreună cu partenerul de viață.

SĂGETĂTOR: Răsturnările de situație din segmentul relațiilor sentimentale de la începutul săptămânii ar trebui luate în seamă. Fie că este vorba despre persoana iubită, fie despre copii, ceea ce se discută și se decide acum va avea efecte pe termen lung. Alege-ți cuvintele și gesturile cu grijă, ascultă ce spun ceilalți și oferă-le posibilitatea să facă lucrurile în felul și în ritmul lor.

CAPRICORN: La începutul săptămânii, cheful de a sta acasă printre cei dragi este accentuat și bine ar fi să-i dai curs. Reorganizează casa, planifică întâlniri și dialoguri cu persoanele dragi, dar si vizite în locurile copilăriei. Este posibil să-ți displacă ceea ce îți spun ceilalți, însă cu puțin efort și bunăvoință vei depăși totul cu bine.

VĂRSĂTOR: Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, însă evită să povestești prea multe despre tine și planurile tale de viitor.

PEȘTI: Este posibil să primești bani, fie sub forma drepturilor salariale, fie cineva drag îți oferă cadouri în bani sau bunuri valoroase. Pe de altă parte vor apărea și informații utile despre salarizarea locului de muncă sau despre modificarea condițiilor de muncă. Miercuri și Joi ești căutat de multă lume, mai ales de către persoanele din anturajul apropiat.

Sursa