Părinții vor putea să-și supravegheze copiii spitalizați în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare

Părinții vor putea să-și supravegheze copiii spitalizați în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare

-
//
29.06.2017

Ministerul Sănătății anunță că, părinții vor putea să-și supravegheze copiii spitalizați în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare. Micuții până la vârsta de trei ani vor fi însoțiți permanent de unul dintre membrii familiei, iar în cazul copiilor mai mari, accesul adulților va fi asigurat în funcție de posibilitățile instituției medicale, se arată într-un comunicat de presă.

Părinții vor putea să-și supravegheze copiii spitalizați în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare

Membrii de familie ai pacienților minori vor avea acces în secțiile menționate mai sus și în afara programului de vizite, inclusiv în timpul nopții. În acest caz, va fi necesară permisiunea șefului secției, sau a medicului reanimatolog de gardă.

La intrarea în secție, părinții vor trebui să îmbrace un halat medical, o bonetă, o mască și să încalțe bahile. Aceștia vor primi echipamentul necesar din partea instituției medicale, la prima vizită.

Personalul medical va refuza accesul în secții, dacă membrii de familie vor fi beți, drogați, agresivi sau vor avea simptome de boală contagioasă.

Inițiativa a venit din partea mai multor mămici din grupul „Ask a Mom”, care la data de 5 mai curent, au participat, alături de alți specialiști, la o ședință la Ministerul Sănătății.

Astfel, a fost creat un grup de lucru, care să examineze dacă spitalizarea minorilor, în lipsa unuia dintre părinți, așa cum se întâmplă frecvent în prezent, nu contravine drepturilor copiilor și nu afectează starea lor psihico-emoțională. De asemenea, membrii grupului de lucru au stabilit condițiile în care părinții vor fi admiși în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare, astfel încât să nu fie perturbat procesul medical și să nu fie pusă în pericol sănătatea și viața copiilor. 

Sursa: Mamaplus.MD