Rezultatele examenelor de bacalaureat: circa 56% dintre candidați au ratat cel puțin un examen

Rezultatele examenelor de bacalaureat: circa 56% dintre candidați au ratat cel puțin un examen

-
//
01.07.2014

Ministerul Educației a anunțat datele preliminare privind sesiunea de bacalaureat din acest an, relatează NOI.md.

Rezultatele examenelor de bacalaureat: circa 56% dintre candidați au ratat cel puțin un examen

Potrivit ministrului Educației, Maia Sandu, în acest an doar 44% dintre liceeni au susținut examenele de bacalaureat. Circa 400 de candidați nu s-au prezentat la niciun examen, iar circa 20% dintre cei care au luat note insuficiente sînt restanțieri din anul trecut. În total au fost anulate 46 de lucrări. „Este vorba în mare parte despre lucrările care au coincis cu subiectele rezolvate apărute pe internet”, a explicat Sandu.

Potrivit datelor preliminare, un singur candidat a luat zece pe linie, iar 1180 de absolvenți au obținut nota medie mai mare de opt.

Maia Sandu a precizat că în acest an au fost înregistrate mult mai puține încălcări decît anul trecut, iar candidații au fost mai responsabili.

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la examenele de istorie universală și limba și literatura română. Cele mai slabe note au fost la examenele de matematică și fizică.

Ministerul Educației va prezenta date mai complete pe 6 iulie, după verificarea lucrărilor contestate.

Sursa: noi.md