mamaplus

Starea copilului care ar fi fost traumat la naștere continuă a fi una gravă. Institutul Mamei și Copilului vine cu detalii

-
//
18.07.2019

Un bărbat din Ștefan Vodă a povestit pe 1 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că medicii de la Institutul Mamei și Copilului care au preluat nașterea copilului său i-au afectat grav sănătatea atât a micuțului, cât și a soției sale. Acesta a spus că bebelușul s-a născut cu asfixie severă, care i-a afectat 90% din creier. 

mamaplus

După ce o comisie specială formată la instituția medicală a examinat documentaţia medicală și a discutat atât cu personalul medical care a asistat la naștere, cât și cu pacientă, administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului s-a constatat că în conduita nașterii nu a avut loc utilizarea mediamentelor și aplicarea manevrelor contraindicate în obstetrica modernă.

În timp ce femeia spune că i s-a administrat preparatul „Misoprostol” cu scopul inducerii travaliului, personalul medical afirmă că, datorită debutului spontan al travaliului, inducerea travaliului nu a fost efectuată. Conform relatării medicului obstetrician-ginecolog, în faza latentă a naşterii, pacientei i s-a administrat preparatul tabletat „Nifedipină”. Indicarea acestuia a fost cauzată de apariţia hipertensiunii arteriale moderate, fapt confirmat și de femeie.

În prezent, copilul este internat în secția Neurologie nou-născuți în stare gravă și este sub supravegherea și monitorizarea permanentă a personalului medical cu oferirea asistenței medicale necesare.

Cazul dat va fi investigat în continuare în cadrul unei comisii constituite de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu participarea unor experți externi, rezultatele și concluziile căreia urmează a fi comunicate ulterior.

Sursa: zugo.md