mamaplus

Un copil din Chișinău diagnosticat cu rabie, se află în stare gravă

-
//
17.07.2019

Cu simptome de febră și halucinații, copilul în vârstă de 11 ani a fost internat în spital pe data de 12 iulie.
Febra nu este constantă, iar după procedura de puncție și tratament medicamentos, băiețelul a fost diagnosticat cu rabie.

mamaplus

În prezent, minorul se află internat în stare extrem de gravă la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii. Copilul este originar din localitatea Goianul Nou, Stăuceni.

Băiețelul a fost mușcat de un câine în luna iunie, la o tabără. Mama i-a prelucrat rana cu spirt, însă peste o lună au apărut simptomele rabiei.

Cazul a fost confirmat de medicii de la Centrul de Sănătate Ciorescu, care îndeamnă toată lumea care a fost mușcată de orice animal de la începutul anului 2019 să se adreseze de urgență la medicul de familie pentru investigații.

Rabia este o boală infecţioasă gravă transmisă de la animale vertebrate la om, provocată de un virus din familia Rhabdoviridae (virus neurotrop ce se fixează în celulele cerebrale provocând o meningoencefalita ireversibilă ce conduce la deces în 5-20 de zile). Boala poate fi răspândită de către animale prin intermediul salivei sau contactului cu ţesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor de animale sălbatice cât şi domestice. Muşcăturile care afectează faţa, capul, gâtul sau mâinile sunt considerate cu risc crescut.

Perioada de incubaţie a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. De obicei nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea şi amorţeală la locul muşcăturii, urmate apoi de simptomatologie vagă, care poate apărea în multe alte afecţiuni şi care includ: febră, tusea sau senzaţia de gât uscat, durere, arsură, mâncărime, furnicături sau amorţeală la locul muşcăturii sau al expunerii iniţiale, durere abdominală, anxietate sau nelinişte care se accentuează şi poate evolua spre agitaţie extremă.

Sursa: știri.md