Un elev a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui hotel

Un elev a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui hotel

Un elev de 13 ani din Galați, care plecase la Hunedoara împreună cu tatăl lui, pentru a participa la olimpiada națională de matematică, a decedat după ce a căzut de la etajul 4 al hotelului în care era cazat cu alți colegi de-ai lui.

Băiatul se juca în hotel alături de colegii lui, iar la un moment dat s-a dezechilibrat, a alunecat peste balustradă și a căzut în gol, pe pardoseala de marmură.

„Copilul a fost găsit în stare de inconștiență de echipajul Serviciului de Ambulanță, a fost preluat și transportat în UPU Hunedoara. În urma investigațiilor, s-a găsit un traumatism cranian sever, cu fractură craniană, hematom cerebral și un hematom la nivelul exterior al craniului.”, a declarat Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt Ambulanța Hunedoara.

Băiatul a fost în comă indusă și, având în vedere starea lui, a fost transferat la Spitalul Judeţean din Timişoara, la secţia de neurochirurgie, unde însă nu a putut fi salvat. 

Polițiștii din Hunedoara au deschis o anchetă și verifică modul în care s-a produs accidentul. În momentul accidentului, niciun adult nu se afla alături de copii.

Sursa