mamaplus

A fost lansată o aplicație pentru persoanele cu deficiențe de auz

-
//
30.04.2024

În Republica Moldova a fost lansată aplicația „Deaf Info Center”, dedicată persoanelor cu deficiențe de auz. Descărcând-o de pe App Store sau din magazinul Google Play, persoanele hipoacuzice vor avea acces la informație și servicii esențiale într-un mod adaptat și accesibil.

mamaplus

„Această aplicație permite persoanelor cu deficiențe de auz să folosească serviciile unui interpret în limbajul mimico-gestual, în format de videoconferință. Proiectul este implementat de către Asociația Surzilor din Republica Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite IPN.

Anterior, președintele Asociației Surzilor din Republica Moldova, Ruslan Lopatiuc, și-a exprimat speranța că datorită acestui proiect persoanele cu deficiențe de auz își vor putea rezolva toate problemele urgente. 

„Au fost cazuri când persoanele nimereau în accidente sau se simțea rău și aveau nevoie de ajutor urgent. Acest serviciu are scopul de a oferi reacție urgentă la astfel de situații”, menționa el.

Potrivit datelor de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, în Republica Moldova, incidența totală prin bolile urechii se află la cote sporite. 

Conform statisticilor oficiale, în 2022, incidența la adulți a constituit 63,8 cazuri la 10 mii de locuitori (2021 – 58,6 cazuri la 10 mii de locuitori). Cei mai afectați sunt copiii – 140,7 cazuri la 10 mii locuitori, comparativ cu anul 2021, când erau 100 cazuri la 10 mii de locuitori.