De regulă, pregătirea către sezonul estival include nu doar diete și antrenamente intensive, dar și epilarea zonei bikini. Cum să obținem, în acest sens un efect maxim și, cel mai important, nedureros? Despre aceasta veți afla din articolul nostru.

Totul despre epilarea zonei bikini

Epilarea zonei bikini este o procedură delicată, dar necesară, mai ales dacă planificați să purtați bikini pe plajă. Ce să facem pentru a nu transforma această procedură într-o adevărată tortură? Cum să evităm iritarea și firele crescute sub piele? Noi avem răspunsul la toate aceste întrebări.

Ce înseamnă părul crescut sub piele?

Foliculii firelor de păr parcă ar ”străpunge” suprafața pielii dumneavoastră. Atunci când vă radeți, nu faceți decât să nivelați firul de păr cu pielea, după care acesta continuă să crească. Atunci când epilați părul cu zahăr sau cu ceară, creați o gaură mică. Dacă firul nou de păr înceapă să crească în această gropiță sub un unghi greșit, el așa și rămâne sub piele. Respectiv, dacă vă este frică de firele crescute sub piele, mai bine optați pentru radere – ca metodă de epilare. Avantajul epilări cu ceară – asigură un efect mai de lungă durată.

Cum prevenim firele crescute sub piele?

Evitați ceara, pe care o puteți înlocui cu o lamă nouă și ascuțită. Înainte de epilare, folosiți scrub-ul. Acesta va curăța pielea de celulele moarte, ceea ce va permite firelor noi de păr să iasă la suprafața pielii.

Se poate oare practica sportul imediat după epilarea zonei bikini?

Cosmetologii recomandă să amânați exercițiile fizice intensive (inclusiv sexul) pentru 24 de ore. În această perioadă, porii se vor strânge, iritația va trece și nu va mai exista riscul unei infecți.

Cât de des putem recurge la epilarea cu ceară?

Ciclul de creștere a părului constituie 30 de zile. Dacă preferați să scăpați de firele nedorite din zona bikini cu ajutorul epilării cu ceară sau zahăr, mergeți la salon aproximativ în aceeași zi a fiecărei luni.

Totul despre epilarea zonei bikini

Care este lungimea ideală a părului pentru epilare?

”Le spunem clienților noștri să-și crească părul aproximativ până la lungimea genelor”, spune expertul. Firele mai lungi vor trebui retezate în prealabil, iar cele prea scurte, va fi complicat de smuls cu ceară, ceea ce va genera iritația suplimentară a pielii.

Trebuie oare de aplicat cremă de protecție solară … în acel loc?

Dermatologii recomandă prelucrarea zonei bikini, foarte sensibile, cu soluții SPF înainte de a îmbrăca costumul de baie și a merge pe plajă. Bikini pot să se miște din loc, iar arsura în această zonă sensibilă este un lucru extrem de neplăcut.