Dacă copilul dumneavoastră este sănătos și se simte bine, poate să doarmă bine mersi în scaunul auto pentru copii. Multe dintre acestea sunt înclinate astfel încât copilul poate dormi confortabil în ele – capul și spinarea micuțului sunt susținute bine.

Poate oare copilul să doarmă în scaunul auto?

Atât timp cât copilul este mic ar fi mai bine să nu-l plimbați prea mult timp cu mașina și nici prea des. Nu folosiți scaunul auto pentru somnul copilului dacă nu sunteți în drum cu mașina. Statul prea mult timp în poziția de semi-așezat poate avea un efect negativ asupra dezvoltării coloanei vertebrale a micuțului.

Scaunele auto pentru copii sunt, de regulă, prevăzute în așa fel încât să poată fi scoase ușor din mașină. De aceea, dacă copilul doarme și vreți să-l duceți în casă, puteți face cu ușurință acest lucru. Înainte de a scoate scaunul din mașină, verificați dacă copilul este bine fixat.

S-ar părea că este comod să lăsați copilul să doarmă în scaunul auto chiar dacă nu mai sunteți în mașină ci acasă. Însă, scaunul auto nu este prevăzut pentru așa ceva. Așa că, dacă ați ajuns acasă, puneți copilul să doarmă în pătuțul lui.

Dacă aveți de făcut un drum lung cu mașina, faceți opriri pentru a putea, periodic, să luați copilul din scaunul auto. Aerul curat îi va fi micuțului de folos, îi puteți chiar da să bea în cazul în care nu doarme.

Convingeți-vă că micuțului nu-i este prea cald atunci când stă în scaunul auto. Dacă este necesar, mai scoateți-i o haină. Și niciodată nu lăsați în mașină copilul chiar dacă acesta doarme!

Poate oare copilul să doarmă în scaunul auto?

Convingeți-vă că micuțul este permanent în vizorul dumneavoastră pe tot parcursul călătoriei. Dacă scaunul auto este amplasat în așa fel încât copilul stă cu spatele la direcția în care se mișcă mașina, puteți instala o oglindă pe bancheta din spate (în fața copilului). În acest fel veți putea monitoriza micuțul uitându-vă în oglinda din fața dumneavoastră.

Dacă copilul dumneavoastră suferă de reflux, asigurați-vă că stă cu spatele drept în scaunul auto. Pentru că dacă se va înclina înainte, cureaua cu care este fixat, îi poate presa burtica, în acest caz cresc șansele ca copilul să vomite.

Uneori, copiii prematuri pot avea dificultăți de respirație dacă sunt ținuți prea mult timp în scaunul auto. Unele studii au demonstrat faptul că și în cazul copiilor născuți în termen, se poate reduce nivelul de oxigen în sânge, în cazul în care sunt prea mult timp în scaunul auto. Deși nivelul de oxigen în sânge poate fi redus și din alte cauze, de exemplu, când copilul doarme.

Dacă sunteți acasă și copilul vrea să doarmă – pătuțul lui este locul perfect pentru asta. Dacă el nu adoarme, îl puteți pune jos pe o saltea specială, sau pe un balansoar special pentru copii.