Copiii nu spun că sunt anxioși, dar spun că îi doare burtica

Copiii nu spun că sunt anxioși, dar spun că îi doare burtica

Semnalarea unor dureri de cap sau de burtă reprezintă un mijloc prin care cei mici comunică, de fapt, o depresie. Mai puteți observa că obosesc ușor sau chiar că au scaune diareice.

Nu le tratați superficial! Par banale, dar sunt semnale care impun ajutor specializat. Adolescenții și adulții pot să exprime relativ ușor starea depresivă: „Nu mai funcționez!”. Copiilor însă le este greu să folosească un astfel de instrument al exprimării.

De aceea, manifestările lor, la vârstă mică, îmbracă diverse forme. O primă categorie este depresia arțăgoasă. Apare preponderent în cazul băieților.

„Nu vor avea chef de nimic, le va sări țandăra din orice, vor părea mai degrabă copii agresivi, dar la bază starea lor emoțională este de tristețe, de pierdere, de depresie.”, spune Diana Stanculeanu, psiholog.

O altă mare categorie de manifestări ale aceleiași boli include plânsul din orice.

„Sunt indicatori la care trebuie să fie atenți părinții – dacă copilul devine mai trist pe o perioadă lungă de timp, dacă începe să izoleze, dacă apar niște stări de nervozitate peste ce fusese înainte.”, adaugă Andreea Manolache, psiholog Centru de Toxicologie.

„Ăsta e un aspect foarte important pentru părinți – lipsa de chef. Că n-are chef să facă teme nu e relevant pentru depresii, dar când îmi spune că n-are chef să se joace, aici lucrurile sunt de îngrijorat.”, explică Diana Stanculeanu.

Orice perturbare a rutinei de masă sau somn reprezintă un semn de alarmă. Cel mic doarme mai mult decât în mod normal și se trezește obosit.

85% dintre copiii care suferă de depresie au în antecendente simptome de anxietate. Acestea sunt legate de așa-numitele somatizări – starea de oboseală nejustificată, durerile de cap ori simptomele digestive, precum scaun modificat, constipație, vomă.

Pot somatiza în preajma unor adulți extrem de severi, autoritari, perfecționiști cu așteptări mari de la ei care pot fi cadre didactice sau proprii părinți.”, spune Diana Stanculeanu, psiholog.

Aceste manifestări apar preponderent la grupa de vârstă 5-10 ani. Au nevoie de orice altceva decât de ignorare. Medicul de familie sau pediatrul pot recomanda specialistul potrivit pentru situația delicată, care nu trece de la sine. Este o boală.

Sursa