De ce nu trebuie să îi compari pe copiii tăi cu ceilalți

De ce nu trebuie să îi compari pe copiii tăi cu ceilalți

Odată cu timpul, copiii încep să înţeleagă cine sunt şi care este „locul” lor în lume. Ei ajung să se valideze dacă simt că sunt preţuiţi şi iubiţi necondiţionat de persoanele cele mai importante din viaţa lor. Când părinţii creează un mediu în care copiii sunt preţuiţi şi iubiţi aşa cum sunt, pe măsură ce cresc, le vine tot mai uşor să-şi exprime părerile, să ia decizii, să rişte şi să înfrunte greutăţile vieţii.

Iată niște metode prin care părinţii pot creşte stima de sine a copiilor, explicate de specialistele Gail Reichlin şi Caroline Winkler în cartea „Ghid esenţial de parenting”:

  1. Evitaţi să vă comparaţi copilul (sau pe voi înşivă) cu alţii, fie în favoarea, fie în defavoarea lui (sau a voastră). Copilul trebuie să ştie că este preţuit pentru ceea ce este el.
     
  2. Faceţi-vă timp să-i oferiţi fiecărui copil preţ de câteva minute pe zi întreaga voastră atenţie.
     
  3. Arătaţi-i copilului că apreciaţi şi înţelegeţi sentimentele lui chiar dacă nu sunteţi de acord cu el. Explicaţi-i că oamenii pot avea sentimente diferite, fără ca unele să fie corecte şi altele greşite. Dar nu uitaţi, faptul că înţelegeţi sentimentele copilului nu înseamnă că îngăduiţi comportamente inadmisibile.
     
  4. Ori de câte ori este cazul, cere-i părerea şi copilului (dacă este nevoie, oferă-i câteva opţiuni acceptabile pentru voi). În felul acesta, îl încurajaţi să gândească singur şi să ştie că opinia lui este preţuită – ceea ce îi dă un sentiment de control.
     
  5. Arătaţi-i copilului iubire necondiţionată. Copiii care se simt apreciaţi şi iubiţi au mai multe şanse de a fi fericiţi şi de a se purta mai frumos.
     
  6. Stabiliţi limite consecvente şi ferme, care să-i permită copilului să înveţe că lumea este previzibilă. Acest lucru înseamnă şi punerea în aplicare a unor consecinţe adecvate pentru un comportament nepotrivit. Ocupaţi-vă în mod direct de comportamentul nepotrivit al copilului, fără să-i jigniţi caracterul.
     
  7. Folosiţi cuvinte de apreciere concrete, nu generale. Când copilul observă că remarcaţi eforturile lui de a se purta frumos, e mult mai probabil să repete aceste eforturi.
     
  8. Oferiţi-i copilului o dovadă concretă a progreselor sale. Arătaţi-i câteva realizări artistice ale sale sau puneţi o înregistrare mai veche, în care se poate auzi sau vedea când era mai mic şi poate înţelege ce mult a progresat în abilităţile sale motorii şi de comunicare.
     
  9. Explicaţi-i copilului că toată lumea greşeşte din când în când. Important este să înţelegem că greşelile sunt un prilej de a învăţa.
     
  10. Ajutaţi-vă copilul să se simtă important de la o vârstă fragedă, punându-l să facă treburi importante în cadrul familiei.
     
  11. Respectaţi comportamentul individual al copilului şi etapa de dezvoltare în care se află, lăsaţi-l să-şi stabiliească singur ritmul.


Sursa