Tradițiile și superstițiile lunii iunie: „În această perioadă se leagă cele mai trainice căsnicii”

Tradițiile și superstițiile lunii iunie: „În această perioadă se leagă cele mai trainice căsnicii”

Luna iunie, conform tradiției populare, mai este denumită și „Cireșar” sau „luna cireșelor”, pentru că în această perioadă se coc aceste fructe.

Totodată denumirea lunii iunie, provine de la zeița „Iuno”, protectoarea femeilor căsătorite. Astfel, se spune că luna iunie este favorabilă pentru nunți fiindcă, în decursul acestei perioade, se vor lega cele mai trainice căsnicii.

Vegetația și timpul calendaristic ajung la maturitate în prima lună a verii, când ziua este cea mai lungă de peste an. Totuși, recoltele, oricât de promițătoare s-ar arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice furtună, vijelie sau ploaie torențială poate distruge lanul de grâu și porumb, livezile sau vița-de-vie.

În calendarul popular, luna iunie este una dintre cele mai importante luni, având multe sărbători și evenimente folclorice. De asemenea, luna lui Cireșar este înconjurată de o serie de superstiții cu privire la vreme și la productivitatea anului agricol.

  1. Dacă tună și fulgeră mult în luna iunie, atunci vara va fi noroasă;
  2. Dacă în luna iunie avem parte de ploi, atunci la Crăciun vom avea parte de belșug;
  3. Dacă vântul de la miazănoapte va bate în luna lui iunie, atunci grâul va avea roade bogate;
  4. Dacă plouă în luna iunie, atunci nu vom avea recolte prea bune la porumb etc.

Sursa: moldovenii.md