4 motive minunate pentru a deveni mamă la 30 de ani

4 motive minunate pentru a deveni mamă la 30 de ani

În general, majoritatea femeilor decid să aibă primul copil după vârsta de 20 de ani, pentru că sunt tinere și sunt mai fertile. În schimb, altele decid să amâne această etapă până la 30 de ani, când există o mai mare stabilitate emoțională și economică. Dacă ai 30 de ani și încă nu te-ai decis dacă vrei să faci un copil, iată patru motive minunate pentru a deveni mamă la această vârstă, potrivit profesorului Eduardo Zambrano, recunoscut la nivel internațional pentru cercetarea și consultările sale legate de economia socială și măsurarea dezvoltării umane.

1. Siguranță

La această vârstă ai mai multă încredere în tine și stabilitate emoțională. Aceste două aspecte merg mână în mână cu maturitatea și situația economică pe care o ai, deoarece ești perfect conștientă că este momentul potrivit pentru a concepe un copil.

2. Viață mai lungă

Un studiu realizat de Universitatea de Medicină din Boston a determinat că femeile care au devenit mame la 30 de ani trăiesc mai mult. Rezultatele se datorează variațiilor genetice. Studiul a arătat că 60% dintre femei pot atinge aproape 100 de ani, dacă nasc după 30 de ani.

3. Maturitate

Când ajungi la 30 de ani, nivelul de maturitate nu mai este același ca la 20 de ani. Este foarte posibil să fi terminat studiile, să ai un loc de muncă stabil sau să fii propriul tău șef, să ai un prieten sau un soț și o viață stabilă. După 30 de ani, mama are toate șansele să beneficieze de o situație economică solidă.

4. Copii mai dezvoltați

Cercetătorii de la Școala de Economie din Londra, după evaluarea a 18 mii de copii, au constatat că micuții ai căror mame i-au născut după vârsta de 30 de ani au dezvoltat un vocabular mai larg la o vârstă fragedă și au obținut scoruri mai mari de IQ comparativ cu copiii ai căror mame aveau 20 de ani când i-au adus pe lume.

Sursa