Grețurile matinale vestesc o sarcină sănătoasă

Grețurile matinale vestesc o sarcină sănătoasă

Poate nu te așteptai ca un simptom atât de deranjant să fie un semn bun al sarcinii, însă mai multe studii confirmă faptul că prezența grețurilor în timpul perioadei prenatale indică un risc scăzut al avortului spontan.

Grețurile matinale au căpătat o denumire ușor greșită, având în vedere că o femeie însărcinată știe mai bine ca oricine că grețurile nu țin cont de oră, fiind prezente dimineața, la prânz, seara și, eventual, noaptea.

Mai mult de 90% dintre femeile gravide au grețuri în primele 3 luni de sarcină, însă intensitatea acestora diferă. Totodată, nu este o regulă ca grețurile să fie un simptom exclusiv al primului trimestru de sarcină, durata acestora variind de la o sarcină la alta.

Studiul a curpins analiza a 797 de femei însărcinate care au avut în trecut unul sau 2 avorturi spontane. Cercetătorii au constatat faptul că cele care au avut parte de grețuri în timpul sarcinii au avut un risc mai mic al avortului spontan decât cele care nu au avut parte de acest simptom.

Femeile care au participat la acest studiu au fost rugate să țină un jurnal zilnic al simptomelor în primele 3 luni de sarcină. Cele care au suferit în urma efectelor grețurilor matinale au avut cu 50-75% mai puține șanse să piardă sarcina.

Însă, este important de precizat că studiul nu susține faptul că lipsa grețurilor este corelată cu apariția iminentă a unui avort spontan. Dacă ești una dintre mămicile care nu au parte de grețuri mai ales în primul trimestru, nu este cazul să te panichezi. Fiecare sarcină este diferită și părerea medicului care îți supraveghează sarcina este mult mai importantă decât statisticile furnizate de unul sau mai multe studii.

Sursa