Pe 23 iunie în Chișinău va avea loc Family Quiz. Ce reprezintă și de ce ar trebui să fii cu familia acolo?

Pe 23 iunie în Chișinău va avea loc Family Quiz. Ce reprezintă și de ce ar trebui să fii cu familia acolo?

O duminică interesantă vor avea cei care pe data de 23 iunie vor alege să  petreacă timpul liber  cu folos pentru minte la Family Quiz. Acest quiz familial este organizat de cei care sunt în serios îngrijorați de nivelul IQ-ului nostru – Asociația jocurilor intelectuale din RM. Mai multe detalii aflăm de la Eugen Poleacov, președintele Asociației și propagatorul formatului Family Quiz în Moldova.

Eugen, ce este și cu ce se ocupă Asociația de jocuri intelectuale?

Asociația de jocuri intelectuale din RM e un grup de persoane care trăiesc cu jocuri intelectuale, le alcătuiesc și le petrec de mai bine de 10 ani. Jocurile au loc nu doar în Chișinău, ci și la Comrat, Bălți și Tiraspol.


Care este esența quiz-ului și family quiz-ului în special?

În cadrul jocului, dvs. împreună cu prietenii, sunteți întâmpinați de organizatorii noștri prietenoși. În primul rând aceștia vă explică regulile. Apoi vă înregistrează, vă dau stilouri și fișe pentru răspunsuri. Nu uită nici de zâmbete, nici de bomboane. În timpul rundelor aveți posibilitatea să discutați cu prietenii despre întrebări și să găsiți răspunsuri, iar în pauze puteți să împărtășiți emoțiile cu jucătorii altor echipe. Family Quiz conține și o rundă neobișnuită – Mini Quest. În fiece joc echipele pleacă într-o mică aventură, unde încearcă să stabilească traseul corect și să găsească locația de pe hartă, care ascunde comoara.

Vor fi și cadouri?

Desigur! Dulci și gustoase, de preț și simbolice. Pentru rezultate bune, pentru dorința de a câștiga, pentru ingeniozitate, ochi frumoși și zâmbet fermecător. Și nu doar!

Jocul este catalogat ca fiind unul de familie. Cum convingem copilul să participe?

Credem că copilul nu va trebui să fie convins să participe la joc. Copiilor și așa le place să se joace. Jocurile intelectuale însă nu doar le vor fi pe plac, ci și vor fi extrem de utile. Acestea îi vor ajuta să afle multe lucruri noi și interesante, să-și dezvolte gândirea logică și abstractă. În procesul de joc, copilul va dobândi abilități de lucru în echipă și brainstorming. Totuși, cel mai valoros lucru din Family Quiz este dialogul de la egal la egal, iar opiniile părinților și ale copiilor au aceeași valoare. O astfel de comunicare consolidează familia și aduce dialogul în familie la un nivel calitativ nou. Copiii percep faptul că este nevoie de cunoștințe școlare, iar părinții înțeleg prioritățile celor mici.

De la ce vârstă copiilor le este interesant să participe la un asemenea eveniment?

 De la  7-8 ani copiilor le va fi deja interesant să joace în quiz. În jocurile anterioare au participat copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani. Prin urmare, tuturor le-a fost pe plac.

Sunt întrebări dificile? Care tematici sunt mai des abordate?

Nivelul de greutate e balansat astfel încât întrebările să fie înțelese și de copii, dar și atractive pentru adulți. Tematicile sunt absolut diferite și în fiecare joc noi încercăm să abordăm subiecte variate, pentru a diversifica în totalitate interesele copiilor.

De exemplu?

De exemplu, așa:

1. Pentru ce la început se foloseau stelele, apoi gheața într-o altă stare, ulterior chiar  pietre fărâmițate? Un indiciu: în prezent s-a ajuns și la electricitate. 1 răspuns – 1 punct (Răspuns: Pentru determinarea timpului)

2. În Evul mediu exista un limbaj al florilor. De exemplu, trandafirul roșu simboliza iubirea. Dar ce floare simboliza veșnicia? 1 răspuns – 1 punct (Răspuns: Floarea de nu-mă-uita)

3. Ce „animal” poate fi văzut alături de această figură? 1 răspuns – 1 punct (Răspuns: Zebra)


Care este cea mai grea întrebare la care cel mai rar se răspunde corect?

Este o întrebare complicată (glumă). Nu a existat vreo întrebare la care cel puțin o echipă să nu fi găsit răspunsul corect. De pildă, sarcina „Numiți unicul mamifer ce poate zbura” s-a dovedit a fi una destul de grea.

 

Cum putem participa la joc?

1. Adunați-vă bunicii și bunicile, mătușele și unchii, cumătrii și finii!

2. Înregistrați echipa aici

3. Nu uitați să veniți duminică, 23 iunie, la 12:00, la Andy’s Pizza (str. Armenească, 45A)!

Contează limba în care vorbesc participanții - română sau rusă?

Întrebările sunt formulate astfel, încât nu contează deloc limba vorbită! Absolut toate întrebările sunt dublate în limbile română și rusă.

Jocurile intelectuale -  sunt un mod perfect și modern se a-ți petrece timpul liber indiferent de vârstă. Family Quiz - este un proiect pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber activ, într-o companie intelectuală și prietenoasă.

 Sursa: MamaPlus.MD