La ce vârstă se căsătoresc moldovenii

La ce vârstă se căsătoresc moldovenii

Cetățenii țării noastre și cei ai Ucrainei aleg să-și formeze o familie devreme. La o vârstă mai târzie, abia după 30, se căsătorească oamenii din Europa de Vest. Femeile din Moldova se căsătoresc la aproape 26 de ani, iar bărbații la 28.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în ultima perioadă și conaționalii noștri preferă să amâne mariajul, chiar dacă anterior se căsătoreau mai devreme, spre deosebire de populația din Europa Occidentală. Datele statistice arată că în 2014 vârsta medie a moldovencelor care se măritau era de puțin peste 24 de ani, iar bărbaţii din Moldova se însurau la 27 de ani. Acum, aceștia decid să-și unească destinele cu persoana dragă cu aproape un an și jumătate mai târziu.

Totuși, ucrainenii se căsătoresc mai devreme decât moldovenii. Anul trecut, vârsta medie la care își puneau pirostriile vecinii noștri era de 25 de ani în cazul femeilor și 28 de ani la bărbați. Vecinii de peste Prut gândesc puțin mai altfel decât moldovenii și ucrainenii. Aceștia se axează mai multe pe carieră și aleg să-și formeze o familie mai târziu. Potrivit statisticii, în 2016 româncele îmbrăcau rochia de mireasă pentru prima dată după 29 de ani, iar bărbații - aproape de 33 de ani.

Există însă țări unde tinerii nu se grăbesc deloc să schimbe statutul de celibatar pe cel de familist. Cel mai târziu se căsătoresc cei din vestul Europei. În Norvegia, Marea Britanie, Suedia, Franța, Germania și Italia vârsta medie a primelor căsătorii este de peste 33 de ani.

Anul trecut, în Republica Moldova și-au jurat iubire veșnică 20 399 de cupluri. Numărul este cu peste 5200 de căsătorii mai mic decât în 2014.

În schimb, numărul divorțurilor este în creștere. În 2018 au fost înregistrate 10 700 de divorțuri, cu 1400 mai multe decât în anul precedent. Asta ar însemna câte patru divorțuri la o mie de locuitori.

Sursa: sputnik.md