mamaplus

Adresele curților de bloc din Chișinău care intră în reparații în luna iulie

-
//
09.07.2021

Primăria municipiului Chişinău informează că sunt în desfăşurare activitățile de amenajare a teritoriilor în 7 din cele 35 de curți blocuri selectate pentru reabilitare în anul curent. Lucrările sunt inițiate în cadrul Proiectului municipal „Curți de blocuri confortabile".

În prezent, sunt executate lucrări de instalare a bordurilor noi şi decaparea asfaltului uzat de pe carosabilul din interiorul curților, pe următoarele adrese: str. Drumul Viilor, 40, 42, 42/3 (cu amenajarea a 1000 m² pentru parcare auto); Şos. Hânceşti, 55/3, 55/6 (512 m² - parcare auto); str. Lomonosov, 38, 40 (382 m² - parcare auto); str. Igor Vieru, 3/2, 5/2 (300 m² - parcare auto), bd. Traian, 1/1; bd. Cuza - Vodă, 18/1, 20/1; str. N. Costin 59. Intervenția în celelalte curți de blocuri va începe în zilele următoare.

Adresele curților de bloc au fost selectate reieşind din cererile depuse de locuitorii oraşului, inclusiv în curțile unde nu sunt planificate intervenții la rețelele subterane. De asemenea, lucrările pe unele adrese au fost determinate prin Legea Bugetului de stat, votată de Parlament.

Reabilitarea curților de blocuri multietajate prevăd amenajarea locurilor de parcare, reparația trotuarelor şi a căilor de acces în curți, amenajarea spațiilor verzi, instalarea mobilierului urban, modernizarea iluminatului public, precum şi instalarea terenurilor de joacă pentru copii.

Potrivit Primăriei Chişinău, au fost identificate resurse financiare din bugetul municipal pentru reparația altor curți de blocuri din Programul de reabilitare a curților de blocuri stabilit în baza propunerilor înaintate de preturile de sector. Astfel, au fost finalizate primele lucrări de reabilitare a acceselor în câteva curți de blocuri din str. M. Costin, sectorul Râşcani.