Aer mai curat și mai proaspăt pentru Spitalul clinic municipal Nr.1

Aer mai curat și mai proaspăt pentru Spitalul clinic municipal Nr.1

-
//
10.11.2015

Spitalul clinic municipal Nr.1 se poate lăuda cu un sistem de alimentare cu gaze medicale, modern și performant!

Aer mai curat și mai proaspăt pentru Spitalul clinic municipal Nr.1

Vineri, 6 noiembrie, în cadrul Spitalului Clinic Municipal Nr1 a avut loc celebrarea finisării proiectului inițiat de fundaţia olandeză “Stichting Werkgroep  Urgenta”, cu susţinerea câtorva cluburi rotriene din Olanda şi Republica Moldova.

Proiectul cu o valoare totală de 152 milioane dolari SUA, a prevăzut instalarea unui sistem avansat de producere şi alimentare cu gaze medicale, montarea sistemului subteran între blocurile curative și a rețelelor de transportare a gazelor medicale.

Astfel aprovizionarea cu oxigen calitativ cu o puritate de 94-95% va permite sporirea calităţii asistenţei medicale acordate nou-născuţilor, femeilor gravide, persoanelor supuse intervenţilor chirurgicale, etc.Lucrările tehnice au fost executate de către o echipă de ingineri din Olanda pe parcursul anilor 2014-2015.

Anual, spitalul deserveşte  circa 30 de mii de pacienţi cu diverse stări, inclusiv foarte grave.

„Vreau să le mulțumesc partenerilor noștri din Olanda, Rotary Club Moldova, și tuturor celor care s-au inplicat întru susținerea și implimentarea acestui proiect inedit și atât de necesar pentru spitalul nostru. Chiar dacă pacienții nu pot palpa acest rezultat, noi, cadrele medicale știm bine ce beneficii are acest proiect pentru sănătatea și bunăstarea lor.”  A declarat Ion Arteni, vicedirector Spitalul clinic municipal Nr. 1

La eveniment au fost prezenţi: Robert de Groof, Consulul Onorific al Olandei în Republica Moldova, reprezentanţii Rotary Club Cosmopolitan Chişinău,  echipa de ingineri de la “Stichting Werkgroep Urgenta”, reprezentanţii autorităţilor publice locale şi ai spitalului municipal nr. 1.