mamaplus

S-a aflat care este cea mai răspândită infecție sexual-transmisibilă în Moldova

-
//
21.04.2021

O infecție sexual-transmisibilă care afectează femeile și bărbații în mod egal și poate duce la infertilitate a fost inclusă într-o statistică de specialitate realizată în Moldova. Este vorba despre gonoreea, o infecție sexual-transmisibilă cauzată de bacteria Neisseria gonorrhoeae care este periculoasă și pentru nou-născuți, întrucât îi poate afecta în timp ce parcurg calea nașterii. În 2019, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, 665 de oameni s-au infectat cu gonoree.

Gonoreea se transmite de la o persoană la alta în urma contactului sexual oral, vaginal, anal neprotejat, fără utilizarea prezervativului sau a altor metode de contracepție de barieră.

Care sunt simptomele gonoreei?

Simptomele gonoreei apar între 2 și 14 zile de la expunere. Cu toate acestea, unele persoane, care fac infecția, nu experimentează simptome niciodată. Însă, persoana infectată, asimptomatică, este o sursă de răspândire a gonoreei, fiind numită „purtător asimptomatic”. Mai mult decât atât, anume asemenea persoane asimptomatice transmit cel mai frecvent infecția partenerilor sexuali. Gonoreea poate afecta atât organele genitale, cât și alte sisteme de organe din organism.

Gonoreea care afectează organele genitale

Simptomele în cazul bărbaților

Bărbații pot să nu experimenteze niciun simptom pe parcursul a câteva săptămâni, iar unii pot să nu le resimtă niciodată. Însă, de obicei, simptomele își fac apariția peste o săptămână de la infectare. În cazul bărbaților, cel mai frecvent, este vorba de senzația de arsură și durere în timpul urinării.

Odată cu progresia infecției pot apărea și alte simptome, precum:

  • Mărirea frecvenței urinării sau senzația de „urgență a urinării”;
  • Eliminări asemănătoare cu cele purulente (alge, galbene, bej sau verzui) din penis;
  • Inflamație sau dureri în capul penisului;
  • Inflamație și dureri ale testiculelor;
  • Dureri persistente în gât.

În cazuri rare infecția netratată poate provoca leziuni ale uretrei și ale testiculelor. Acestea vor persista încă câteva săptămâni după tratarea simptomelor infecției. Durerea, însă, se poate răspândi și spre rect.

Simptomele în cazul femeilor

Și în cazul femeilor, în unele circumstanțe, pot lipsi simptomele gonoreei. Atunci când acestea apar, ele pot fi moderate sau asemănătoare cu simptomele altor infecții, ceea ce face această infecție dificil de diagnosticat fără efectuarea testelor de laborator. În cazul femeilor, simptomele gonoreei se pot asemăna cu infecțiile vaginale fungice, precum candidoza sau alte infecții bacteriene.

Simptomele gonoreei în cazul femeilor sunt următoarele:

  • Eliminări vaginale (apoase, cremoase sau verzui)
  • Dureri și senzație de arsură în timpul urinării
  • Dorința de urinare mult mai frecventă
  • Menstruație mai abundentă sau sângerări între menstruații
  • Dureri în gât
  • Durere în timpul actului sexual
  • Durere ascuțită în abdomenul inferior
  • Febră

Care sunt factorii de risc pentru apariția gonoreei?

Femeile sexual-active cu o vârstă sub 25 de ani și bărbații, care practică sexul cu alți bărbați, sunt în grupurile de risc de infectare cu gonoreea.

Alți factori care cresc riscul sunt:

  • Sexul cu un partener nou
  • Practicarea sexului cu un partener care are și alți parteneri
  • Practicarea sexului cu mai mult de un partener

Cum poate fi diagnosticată gonoreea?

Medicii pot diagnostica gonoreea prin câteva căi. Una dintre acestea este preluarea unei probe de eliminări din zona afectată: penis, vagin, rect sau gât și plasarea pe o lamă de sticlă, apoi analiza acesteia sub microscop. În cazul în care medicul va suspecta o infecție a articulațiilor sau o răspândire a bacteriei în sânge, acesta va preleva sângele sau lichidul din articulație și îl va analiza sub microscop.

O altă metodă este prelevarea acestei probe, apoi plasarea materialului colectat într-o cutie cu un mediu de creștere steril și ținerea acesteia în condiții ideale pentru dezvoltarea bacteriei timp de câteva zile. Dacă gonoreea este prezentă în proba prelevată, pe cutie vor crește colonii ale acesteia. Rezultatul preliminar al acestor teste va fi gata în 24 de ore, însă concluzia finală va fi oferită timp de 3 zile.

Care sunt complicațiile gonoreei netratate?

  • Infertilitatea feminină: gonoreea se poate răspândi spre uter și trompele uterine, cauzând boala inflamatorie pelviană, care poate rezulta cu cicatrizarea trompelor uterine. Adică, spermatozoidul nu va mai putea ajunge la ovul din cauza trompelor uterine astupate. Drept rezultat, contopirea celulelor nu va avea loc, iar sarcina va fi imposibilă. Iată de ce boala inflamatorie pelviană trebuie tratată cât mai rapid posibil.
     
  • Infertilitatea masculină: gonoreea poate cauza inflamația unui tub mic din testicule, care asigură evacuarea spermatozoizilor. Dacă nu este tratată, această situație poate cauza infertilitate.
     
  • Răspândirea infecției spre articulații și alte părți ale corpului, cu experimentarea simptomelor descrise mai sus.
     
  • Un risc mai mare pentru HIV/SIDA: infecția cu gonoreea te poate face mai susceptibil/ă la infecția cu virusul imunodeficienței achiziționate (HIV). Persoanele infectate cu HIV și gonoree pot transmite mai ușor aceste infecții partenerilor lor.
     
  • Complicațiile în cazul copiilor: Bebelușii care sunt infectați cu gonoree de către mamele lor, în timpul nașterii, pot orbi, suferi răni la nivelul scalpului și alte infecții.

Cum poate fi tratată gonoreea?

Din fericire, astăzi gonoreea poate fi cu ușurință tratată prin administrarea antibioticelor. De obicei, sunt utilizate azitromicina și ceftriaxonul. După ce începi cura de tratament, vei simți ușurință în zile numărate.

Cu toate acestea, rezistența la antibiotice, care ia astăzi amploare, se referă și la gonoree. Astfel, în prezent există și tulpini ale gonoreei rezistente la antibiotice. În aceste situații poate fi nevoie de câteva antibiotice administrate de 2 ori pe zi, atât pe cale orală, cât și prin injecții. În acest moment savanții lucrează la conceperea unui vaccin, care ar preveni infectarea persoanelor cu gonoree.

Cum poți preveni gonoreea?

  • Utilizează prezervativul, atunci când faci sex, atât vaginal, cât și anal sau oral.
  • Limitează numărul partenerilor sexuali. Atunci când ești într-o relație monogamă atât tu, cât și partenerul/partenera ta, riscul infecțiilor sexual-transmisibile scade considerabil.
  • Asigură-te că tu și partenerul/partenera ta vă testați periodic la infecțiile sexual transmisibile.
  • Efectuează regulat screeningul la infecțiile sexual transmisibile, printre care și gonoreea. Screeningul anual este recomandat femeilor cu vârstă sub 25 de ani și a celor din grupul de risc: care au un partener nou, mai mult de un singur partener, un partener care face sex și cu alți parteneri/partenere sau un partener care suferă de o infecție sexual transmisibilă. De asemenea, screeningul este recomandat și bărbaților care fac sex cu alți bărbați.
  • Pentru a evita revenirea infecției, abține-te de la sex până la finalizarea tratamentului indicat și dispariția simptomelor. Aceeași regulă se referă și la partenerul/partenera ta.