Ce este amnezia infantilă și cât durează aceasta?

Se estimează că un copil de 3 sau 4 ani este capabil să-și amintească momentele trecute, dar acestea, pe măsură ce copilul crește și creierul se dezvoltă, vor fi uitate. Această acțiune de suprimare a amintirilor din memorie este numită amnezie infantilă.

Copilul care vorbește deja se poate referi la experiențe recente și la altele nu atât de apropiate. Există cercetări care indică faptul că, de-a lungul anilor, aceste amintiri dispar din conștient, deși rămân ca urme în psihic.

Unele dintre aceste amintiri rămân fixate în memorie datorită unui eveniment, fie că este o înregistrare video, audio sau o fotografie. Acest lucru le permite să rămână în minte în mod conștient. În orice caz, vorbim deja despre produsul unei manipulări, nu de cursul firesc al construcției memoriei.

Este foarte probabil ca unele amintiri din primii ani de viață să nu dispară, ci să se întoarcă la maturitate prin stimuli senzoriali, care te transportă la o experiență anterioară. Uneori, lipsa de claritate a unei amintiri din copilărie te lasă cu un vag sentiment de déjà vu atunci când vizitezi un loc pe care l-ai frecventat înainte de vârsta de 3 ani.

Ce își pot aminti copiii?

Copiii au amintiri, doar că unele nu rămân în timp. În jurul vârstei de 7 ani, încep să păstreze amintiri mai precise. Acest lucru se datorează faptului că creierul atinge o maturitate neuronală care îi permite organizarea amintirilor. Vârsta coincide cu etapa de dezvoltare a operațiilor concrete, descrisă de epistemologul şi biologul elvețian Jean Piaget. Este vorba de ansamblul operațiilor logice pentru care este pregătită ființa umană.

Piaget, care și-a dedicat o mare parte din viață investigării progresului minții în copilărie, a caracterizat alte două etape direct implicate în amnezia infantilă. Etapa „senzomotorie” durează de la 0 luni la 2 ani, iar următoarea, numită „preoperatorie”, de la 2 la 7 ani.

Amnezia infantilă este legată de imaturitatea creierului de a procesa și menține imaginile clar în timp și de imposibilitatea categorisirii experiențelor.

Aceste experiențe, conform unui studiu asupra reprezentării și memoriei efectuat de Universitatea din Granada, fac parte din ceea ce cercetătorii au numit „memorie implicită”, un fel de memorie primitivă care începe să se formeze într-o etapă anterioară dobândirii limbajului.

Memoria implicită stochează amintiri asociate simțurilor, precum mirosul. Stochează sentimente puternice și continue care, deși nu rămân clare, nu dispar. În lumea artei și a literaturii, aprofundarea acestui subiect poate deveni motivul primordial pentru care apare o operă.