Antibioticele nu vor mai putea fi cumpărate fără reţetă

Antibioticele nu vor mai putea fi cumpărate fără reţetă

-
//
19.04.2017

Antibioticele nu vor mai putea fi cumpărate fără reţetă cum era până acum. Totodată, farmaciştii vor fi obligaţi să le propună pacienţilor preparatele cu cel mai mic preţ. Ministerul Sănătății a modificat ordinul cu privire la prescrierea şi eliberarea medicamentelor. Astfel, Inspectoratul Farmaceutic va putea monitoriza procesul de utilizare a antibioticilor şi va sancţiona farmaciştii care vor comite abateri. 

Antibioticele nu vor mai putea fi cumpărate fără reţetă

Noile prevederi obligă farmaciile să păstreze timp de 30 de zile rețetele prescrise de medicii de familie. Vânzătorii de medicamente vor indica pe verso denumirea comercială a antibioticelor eliberate.

În asemenea mod, Inspectoratul Farmaceutic va putea verifica dacă farmaciștii informează pacienții despre denumirile comerciale disponibile pentru medicamentul prescris şi prețurile acestora.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 10 la sută dintre medicamentele utilizate de către pacienții din țara noastră constituie antibioticele.

Sursa: publika.md