mamaplus

Cazurile de abuz sexual asupra copiilor vor fi raportate online

-
//
12.09.2023

Cetățenii vor putea raporta pe platforma www.siguronline.md materialele ce prezintă abuz sexual asupra copiilor. Ministerul Afacerilor Interne a lansat astăzi un mecanism național de semnalare și înlăturare a acestui tip de conținut.

mamaplus

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a specificat că mecanismul va permite stoparea circulației materialelor cu caracter sexual pe Internet și înlăturarea acestora, transmite Moldpres.md

„Noul mecanism va ușura identificarea mai rapidă a făptuitorului și pedepsirea acestuia. Ne propunem să creăm un mediu online mai sigur pentru copii și să ne aliniem standardelor internaționale. Protecția copiilor este extrem de importantă, iar această prioritate o vom putea realiza cu suportul partenerilor noștri – Ambasada SUA la Chișinău și societatea civilă”, a afirmat Adrian Efros.

La rândul său, ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, a subliniat că noile tehnologii au creat riscuri suplimentare asupra minorilor. 

„Acest mecanism, finanțat de SUA, va spori capacitatea țării de protecție a copiilor. Platforma va permite raportarea conținutului online problematic, astfel ca acesta să fie eliminat. Cu toții ne dorim să creăm un viitor sigur pentru copii”, a remarcat Kent Logsdon.

Directorul executiv al Centrului Internațional La Strada Moldova, Elena Botezatu, a menționat că platforma siguronline.md are acces la o bază de date internațională.

„Durata de eliminare a conținutului este de aproximativ două zile jumătate. Îndemnăm toți cetățenii să raporteze cazurile în care depistează imagini cu copii în ipostaze sexuale. Procesul de semnalare durează doar câteva minute. Ulterior, conținutul cu caracter sexual va fi verificat și eliminat”, a spus Elena Botezatu.

Conform Inspectoratului General al Poliției, cu sprijinul La Strada, începând cu luna mai curent, au parvenit 46 de rapoarte informative cu peste 400 de fișiere foto/video ce vizau cazuri de abuz sexual în mediul online în raport cu copii.