Cine este moldoveanul care ne va reprezenta la „Mr. World 2016”

Cine este moldoveanul care ne va reprezenta la „Mr. World 2016”

-
//
25.05.2016

În urma competiției „Mr. World Moldova 2016”, care s-a desfășurat acum cîteva zile, a fost ales cel mai frumos bărbat din Moldova.

Cine este moldoveanul care ne va reprezenta la „Mr. World 2016”

Anatolie Jalba este cel care ne va reprezenta la concursul internațional de frumusețe „Mr. World 2016”, care se va desfășura în perioada 8-20 iulie la Manchester, Marea Britanie, informează NOI.md.

Anatolie Jalba are 24 de ani și este originar din Criuleni, dar locuiește în Chișinău. A absolvit Facultatea de Drept de la USEM. Anatolie este pasionat de pictură, muzică și sport, practică bodybuildingul.

Cine este moldoveanul care ne va reprezenta la „Mr. World 2016”

„Competiția «Mr. World 2016» este o provocare pentru mine, o ocazie de a-mi dovedi mie însumi și tuturor celor din jur că sînt demn de a reprezenta Moldova în fața întregii lumi și că atunci cînd vrei ceva cu adevărat, ține doar de tine să îți faci visele să devină realitate. Voi reprezenta cu mîndrie și onoare Moldova în cadrul «Mr. World 2016», luîndu-mi angajamentul în fața tuturor moldovenilor să dau tot ce pot pentru ca Moldova să se claseze pe un loc cît mai înalt în clasamentul final. Voi promova cultura, turismul și tradițiile moldovenești în fața întregului mapamond, cu scopul de a atrage cît mai mulți străini care să ne viziteze țara în viitorul apropiat. Le mulțumesc anticipat tuturor celor care vor avea încredere în mine și mă vor susține în competiție”, a declarat Anatolie Jalba.

Cine este moldoveanul care ne va reprezenta la „Mr. World 2016”

La rîndul său, reprezentantul Agenției „Exclusiv Event” și președintele „Mr. World Moldova”, Ernest Hadrian Bohm, a menționat: „Anatolie Jalba este un bărbat educat, determinat și extrem de serios în tot ceea ce face, un adevărat model pentru băieții care își doresc să-i urmeze exemplu, să reprezinte în viitor Modlova în cadrul competițiilor internaționale de top. Ne bucurăm că avem șansa de a-l delega în această competiție, fiind absolut convinși că va avea o prestanță de cel mai înalt nivel”.

 Cine este moldoveanul care ne va reprezenta la „Mr. World 2016”

Sursa: noi.md