mamaplus

Scandalul claselor a X-a din Ialoveni. Vor fi deschise mai multe clase

-
//
22.08.2023

După ce scandalul, cu privire la refuzul de a deschide noi clase de a X-a în mai multe școli din Ialoveni, a luat amploare – Ministerul Educației a decis să facă un pas înapoi, informează deshide.md. Prin intermediul unui comunicat de presă, cei de la Minister anunță că a acceptat cererea Direcției raionale Ialoveni de a deschide mai multe clase de a X-a în liceele din raion, inclusiv în liceul din satul Ruseștii Noi.

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, acest liceu urmează să devină o instituție zonală, unde vor fi încadrați și elevii din clasa a X-a din satul vecin, Văsieni.

„Ministrul Dan Perciun a avut astăzi o întrunire cu mai mulți părinți din cele două localități, în cadrul căreia a fost analizată deschiderea claselor de liceu. Subiectul a fost discutat și cu șeful direcției educație din raionul Ialoveni.

Direcția raională educație a expediat, la sfârșitul zilei, o solicitare către MEC cu privire la organizarea învățământului liceal în baza unei clase de-a X-a, inclusiv în liceul din Ruseștii Noi. Ca urmare a consultărilor adiționale, care au avut loc, ministerul a decis să susțină această solicitare. Autoritățile locale în domeniul educației s-au angajat să asigure condițiile necesare pentru transportarea adolescenților din Văsieni la Ruseștii Noi, distanța între cele două localități constituind 6.4 km. Unitatea de transport, care va fi utilizată în acest scop, este într-o condiție tehnică bună”, se menționează în comunicatul de presă emis de Minister.

Potrivit datelor oficiale, în prezent, au fost depuse 20 de cereri de admitere la liceul din Ruseștii Noi și 17 la cel din Văsieni. În clasa a IX-a în Ruseștii Noi își fac studiile 40 de elevi, iar în Văsieni - 19. În anul de studii 2022-2023 liceul din Văsieni nu a avut admitere în clasele de liceu din cauza numărului mic de candidați.

Această acțiune a celor de la Educație are loc după ce în dimineața zilei de 21 august, părinții elevilor din Liceul Teoretic Ruseștii Noi și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir din Văsieni” din raionul Ialoveni, au protestat în fața Guvernului. Oamenii au cerut să li se permită deschiderea clasei liceale.

De cealaltă parte, autoritățile spun că potrivit metodologiei de admitere, deschiderea claselor liceale presupune ca în instituții să existe cel puțin două clase de a X-a. Ca excepție, că MEC poate accepta, la propunerea consiliilor raionale, organizarea învățământului liceal în baza unei singure clase de a X-a dacă instituțiile de învățământ din mediul rural întrunesc mai multe condiții, inclusiv distanța redusă dintre localități și disponibilitatea Consiliului raional de a asigura transport pentru elevi.

Anterior, în luna mai, Consiliul Raional Ialoveni a emis o decizie potrivit căreia numărul limită pentru crearea unei clase de liceu era de 18 elevi. Acest lucru i-a deranjat pe conducătorii de licee, părinți și elevi din localitățile: Văsieni, Ruseștii Noi, Bardar, Mileștii Mici, Țipala, Zâmbreni și Horești.