mamaplus

Un bebeluș nu a fost primit la un centru de testare pentru că își dădea masca jos

-
//
04.02.2022

Unei fetițe de doar 15 luni i s-a refuzat intrarea într-un centru de testare din Franţa fiindcă nu a suportat masca pe față, și și-a dat-o jos. Tatăl copilului a fost nevoit să caute un laborator dispus să facă un test. După cum povestește Ouest France, copilul nu purta mască, așa că nu a fost testat. Personalul centrului de testare a refuzat accesul celor doi.

"Persoana de la receptie mi-a spus ca trebuie să poarte mască. Am incercat sa ii pun masca peste un sfert de ora, dar nu a vrut deloc, a rupt-o sistematic", a explicat tatăl.

Élise a intrat în contact cu un alt copil de la creșă care a fost pozitiv. Părinții ei au efectuat mai întâi un test rapid, al cărui rezultat a fost negativ, relatează Ouest-France. 

Dar, în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare în școli, trebuie efectuat un test antigen, iar pe 31 ianuarie tatăl fetiței a adus-o la centrul de screening Malifeu din Rennes.

Centrul de screening s-a apărat apoi argumentând că purtarea măștii este obligatorie chiar și pentru cei mai tineri.

„Protocolul sanitar prevede purtarea măștii la intrarea în centru (...). Pentru copii, și în special cei mai mici, există evident o toleranță. Se cere ca gura să le fie acoperită cu o eșarfă, sau un material textil.”