mamaplus

Ești alergic la puful de plop? Vezi recomandările medicului alergolog Cristina Toma

-
//
28.04.2020

Puful de plop și-a făcut apariția în mai multe sectoare din capitală. Alergicii la sunt cei mai expuși riscului, iar printre simptomele alergiei se numără strănutul des, înroșirea ochilor și lăcrimarea frecventă. Medicii atenţionează oamenii să fie mai precauţi, în special cei care ştiu deja că sunt alergici.

”După ce veniți de la o plimbare de afară obligator trebuie să faceți un lavaj sau o spălare a nasului cu o soluție fiziologică astfel că veți putea înlătura acest polen de pe mucoasa nasului”, spune asistentul universitar la Clinica de pneumologie si alergologie, Cristina Toma.

Totodată, specialiştii afirmă că există mai multe tipuri de tratament, în funcție de gravitatea simptomelor apărute. Totuși, oamenii sunt îndemnați ca în perioada pandemiei să evite să meargă la medic, ci să se consulte cu el prin telefon.

”În primul rând este vorba de preparate antihistaminice, care sunt administrate de obicei sub formă pastelată. În formele mai ușoare poate fi chiar o pastilă pe zi. Alt grup de medicamente sunt corticosteroizii inhalatori sau hormonii ca să le spunem pe înțelesul tuturor”, a mai menționat Cristina Toma.

Potrivit directorului Grădinii Botanice din Capitală, Ion Roșca, plopii au numeroase beneficii, chiar dacă, în această perioadă, dau mari bătăi de cap alergicilor. Acești copaci acumulează cel mai bine metalele grele, curăță aerul poluat şi emană mult oxigen. Specialistul mai spune că o metodă de combatere a pufului ar fi sădirea plopilor hibrizi.

”Sunt plopi care nu produc puful respectiv, sunt plopi care sunt și decorativi, poate mai decorativi decât cei pe care îi cunoaștem la momentul actual. De asemenea, au și un ritm de creștere accelerat”, a subliniat Ion Roșca.

Potrivit directorului de la Spaţii Verzi, Serghei Carp, majoritatea plopilor din Capitală au câteva decenii, iar, de câțiva ani, acești copaci nu se mai plantează.