Prea multă grăsime pe burtă? Nu este doar un inconvenient estetic. Grăsimea de pe burtă face celulele mai rezistente la insulină. Aşadar, este o situaţie periculoasă. Din fericire, specialiștii au identificat câteva soluții eficiente pentru eliminarea grăsimii viscerale. Află în continuare mai multe informații utile.

Prima întrebare care o să-ți vină în minte este: ”Cum să-mi dau seama că am prea multă grăsime internă?”

“Uneori e mai mult înăuntru decât este sub piele au un sindrom de presiune intraabdominală crescută. Abdomenul nostru are un număr de organe. Dacă ai şi multă grăsime pe lângă aceste organe, presiunea din interiorul abdomenului este mare”, susține Rubin Munteanu, medic primar chirurgie bariatrică.

Presiune mare înseamnă că noaptea în special veți urina des. Grăsime de pe abdomen determină factori de inflamație. Secreția pancreasului e forțată, crește glicemia, iar situația e premergătoare diabetului. În al doilea rând, masa grasă din abdomen afectează, prin semnale chimice, toate vasele de sânge.

10% minus din greutatea corporală înseamnă impact pozitiv asupra vaselor de sânge. Asupra sistemului imunitar. Şi asupra glicemiei. Cum se realizează obiectivul?

”Ideea că nutriționistul îți dă doar brânză de vaci, castravete şi grătar e greşită. Ăsta e un rol al nutitionistul să nu te scoată din obiceiurile tale, dacă îți plac cartofii să găsească şi cartofi în dietă”, afirmă Şerban Damian nutritionist.

Mai puțin, dar ce vă place! Mai puțin cu 500 de kilocalorii zilnic, din ceea ce obişnuiți să mâncați. E un obiectiv pe termen lung. Cu această reducere calorică nu veți pierde şi prețioasa masă musculară. Cum e cel mai uşor? Ne spune evoluția.

Culoarea pe care o percepe bine ochiul uman se află la jumătatea spectrului vizibil şi este verde. La începutul evoluției, oamenii se duceau instinctiv la verde să dea de frunze. Acesta informație este percepută ancestral de creierul uman. Mai atrăgător decât verdele? Doar galbenul. Cum ne ajută acesta informație să slăbim?

”Când vrem să mâncăm mai puțin, ar fi bine să alegem farfurii negre. Dacă vrem să mâncăm mai mult- există şi această situație - ar fi bine să fie alese farfurii galbene. Suntem setați să vedem galbenul puternic ca pe o culoare pentru că aceasta aducea substanțe nutritive de aceea taxiurile sunt galbene să le vedem de departe, semnele de circulație”, precizează Cecilia Caragea, consultant comunicare medicală.

Farfuriile galbene, portocalii ori roşii cresc cantitatea de hrană zilnică. Nu se aleg în cură de slăbire.