Dacă până la vârsta de 5 ani copilul nu a început să-l pronunțe pe R și nu-i reușește emisia acestui sunet, ar fi bine să iei măsuri. Rotacismul, adică pronunțarea defectuoasă a sunetului R,  este una dintre cele mai frecvente tulburări de limbaj, iar rârâriala este forma de manifestare „regină”  a acestei tulburări.

Pentru părinți şi educatori este esențial să cunoască faptul că primele sunete pronunțate de copil sunt vocalele a, e, o şi consoanele bilabiale (sunt cele la articularea cărora participă amândouă buzele) , adică M, P.

Pentru pronunția corectă a sunetului R este nevoie de o dezvoltare complexă a aparatului fono-articular al copilului, iar acest lucru se întâmplă, în mod normal, în jurul vârstei de 4-5 ani. Tocmai pentru că acest sunet este mai greu de pronunțat, copilul are tendița fie să-l înlocuiască cu alt sunet, de regulă cu L, fie nu-l pronunță deloc, sau îl pronunță greşit – de aici rârâiala atât de simpatică, dar deseori subiectul unor ironii pe care nu mulți dintre copii le pot accepta şi depăşi.

Cum putem corecta acasă pronunțarea greşită a sunetului R

Facem gimnastică pentru corectarea poziției corpului, facem gimnastică pentru corectarea mersului, dar ştiați că se poate face gimnastică şi pentru corectarea tulburărilor de pronunție? Nu trebuie decât să lucrăm cu organele care participă la realizarea pronunției, adică cu buzele, mandibula, limba, dar trebuie să avem grijă şi la felul în care copilul inspiră şi expiră, educația respirației fiind esențială în corectarea deficiențelor la care ne raportăm. Pentru ca un copil să nu se plictisească repede sau să refuze să participe la astfel de terapie, totul trebuie să se desfăşoare ca un joc. Nu spunem niciodată copilului: acum trebuie să facem gimnastică pentru buze. Ar fi o mare greşeală. Mai degrabă inventăm o poveste, creăm un mediul adecvat, pentru a ne putea juca “de-a peştele”, de exemplu sau “de-a calul” etc.

Primele exerciții se fac acasă

Până să învețe cum să poziționeze corect buzele, dinții, limba și cât de puternic ar trebui să fie suflul de aer pentru ca limba să vibreze astfel încât să se primească sunetul corect, trebuie să începeți cu… joaca. Pentru început introducem sunetul R în cuvinte: la începutul cuvântului, în mijloc și la sfârșitul acestuia. Apoi se face diferențierea între R și L prin cuvinte specifice.

Un factor important - joaca cu onomatopeele:

  • senzația de frig (brrr)
  • mârâitul (mrrr)
  • ursul (morr)
  • porcul (groh)
  • cioara (crra)
  • greiere (cri-cri)
  • galop (trop)
  • porumbelul (grrru)
  • motorul (brrum)
  • ceasul (țârrr)
  • rața (crea-crea)

În finalul terapiei ne oprim asupra automatizării sunetului, iar această etapă are în vedere exersarea în propoziții scurte în care R să fie în poziții diferite în cadrul cuvintelor. Sunt de fapt acele frământări de limbă pe care le cunoaştem cu toții:

  • Rică nu ştia să zică râu, rățuşcă, rămurică;
  • Rar găseşti mărar rar;
  • Ridică repede pe Rica de pe răzor;
  • Şoricelul Ronți ronțăia ronț ronț, etc.

Puteți inventa singuri propoziții haioase folosind cuvinte în care litera R să fie cât mai frecvent utilizată. Nu puneți copilul să repete obsesiv aceste propoziții, pentru că nu veți avea succes. Jucați-vă împreună cu el, pronunțați în glumă cu el, provocați-l să vă imite. Căutați poezii scurte, adaptate nivelului de vârstă la care ne raportăm, şi în care, evident, sunetul R să fie prezent.