Nouă luni și HIV. Medicul Lucia Pîrțînă despre toate problemele sarcinii în cazul unui statut HIV pozitiv

Nouă luni și HIV. Medicul Lucia Pîrțînă despre toate problemele sarcinii în cazul unui statut HIV pozitiv

-
//
16.03.2015

Pentru unii dintre noi, cuvintele ”HIV” și ”sarcina” sunt incompatibile. Între timp, știința și tehnologiile au avansat întra-atât, încât, femeile cu statut HIV pozitiv, demult și cu succes duc sarcina, nasc și dau viață unor bebeluși sănătoși, după care la fel cu succes îi cresc, educă și îi învață. Despre toate problemele unei sarcini cu statut HIV pozitiv am discutat cu Lucia Pîrțînă, vicedirector al Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile, coordonator al Programului Național privind profilaxia și controlul infecției HIV/SIDA/și ITS.

Nouă luni și HIV. Medicul Lucia Pîrțînă despre toate problemele sarcinii în cazul unui statut HIV pozitiv

Lucia Pîrțînă

vicedirector al Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile, coordonator al Programului Național privind profilaxia și controlul infecției HIV/SIDA/și ITS

Lucia, să ne imaginăm, că gravida a fost diagnosticată cu infecția HIV, ce trebuie să facă, unde să se adreseze?

Dacă diagnosticul a fost pus în timpul sarcinii, atunci femeia trebuie să se adreseze la consultantul teritorial sau la medicul de familie. Este important să menționăm, că diagnosticul final este confirmat doar după colectarea a două probe – acesta este algoritmul în Moldova. Doar dacă analiza din a doua probă a dat un rezultat pozitiv, femeia este direcționată la noi – la Spitalul de dermatologie și Maladii Comunicabile. Dacă gravida nu locuiește în Chișinău,ea poate merge la Bălți sau Cahul. Medicul de familie și ginecologul o poate ajuta cu un sfat, să-i ofere mai multă informație despre infecție, însă profilaxia cu preparate antiretrovirusale poate fi prescrisă doar de către medicul-infecționist.

Întotdeauna, femeia gravidă care este infectată cu HIV trebuie să facă o profilaxie cu preparate antiretrovirusale?

Deoarece, începând cu anul curent, Moldova acționează conform planului ”B+”, acum prescriem femeilor gravide tratament cu preparate antiretrovirusale nu doar pentru prevenirea transmiterii HIV de la mamă la copil, dar și pentru sănătatea femeii. Da, au fost timpuri, când începeam profilaxia la 36 de săptămâni, ulterior la 28, după care la 24. Acum însă, imediat ce este confirmat diagnosticul și sarcina – începem imediat tratamentul.

Acest tratament este unul special?

Nu, sunt aceleași preparate antiretrovirusale, care sunt administrate de pacienții obișnuiți cu statut HIV pozitiv. Înaintea de a demara terapia, neapărat va fi analizată prezența altor maladii și particularitățile femeii.

Există reacții adverse în timpul profilaxiei cu preparate antiretrovirusale în timpul sarcinii și în ce fel medicamentele influențează asupra fătului?

Nu, aceste preparate nu influențează asupra fătului, lucru demonstrat printr-o mulțime de cercetări. Referitor la toxicitate, cât nu ar suna de straniu, însă în cazul femeilor gravide reacțiile adverse sunt foarte rar întâlnite. Dacă acestea totuși au apărut, atunci nu există recomandări speciale cum să lupți cu ele. Dacă femeia înțelege, că tratamentul este necesar pentru ca copilul să fie sănătos, atunci desigur, ea are o altă atitudine și este gata să treacă prin toate dificultățile. Până în prezent, nu am avut cazuri, când femeia să renunțe la tratament din cauza reacțiilor adverse, care pot fi depășite de dragul copilului.

Femeia gravidă cu statut HIV pozitiv trebuie să facă investigații suplimentare?

Nu, doar acele investigații prevăzute în cazul unei sarcini obișnuite. Pur și simplu, pentru întreaga perioadă de sarcină ea trebuie să meargă la ginecolog și să vină la noi. Iar noi deja ținem legătura cu medicul. Împreună încercăm să obținem un efect al terapiei și să menținem sănătatea femeii și a copilașului la nivelul necesar.

Spuneți-ne mai multe despre profilaxia de urgență cu preparate antiretrovirusale – ce reprezintă și când aceasta este recomandată?

Profilaxia de urgență cu preparate antiretrovirusale este indicată femeilor, care până la naștere nu a făcut profilaxie cu aceste preparate din diverse motive. Atunci când ea ajunge la maternitate, ea în primul rând trebuie să dea analiza sângelui la HIV.

Adică, în cazul în care am venit la maternitate fără cartela medicală și nu pot demonstra, că am făcut analiza HIV, atunci ea trebuie făcută?

Da, însă doar cu acordul dvs. În prezent, în toate maternitățile sunt teste experss pentru diagnosticarea HIV. Da, uneori acest test poate fi fals-pozitiv, însă când începe nașterea, nu este timp. De aceea, dacă testul este pozitiv – noi prescriem o profilaxie de urgență. Ea presupune administrarea preparatelor antiretrovirusale, însă mai agresive, care diminuează mai rapid sarcina virală și diminuează riscul de transmitere a infecției. Este vorba de niște pastile, care trebuie administrate până în momentul nașterii. În fiecare maternitate există procese verbale, care prevăd clar în ce cazuri și cum trebuie prescrisă profilaxia de urgență.

Nouă luni și HIV. Medicul Lucia Pîrțînă despre toate problemele sarcinii în cazul unui statut HIV pozitiv

Ce fel de naștere este mai sigură pentru bebeluș, mama căruia este bolnavă de HIV?

Depinde de sarcina virală a mamei, dacă acesta poate fi determinată, putem prescrie cezariană. Anume din acest motiv noi recomandăm tuturor femeilor gravide cu statu HIV pozitiv să vină la noi și să facă testul respectiv la termenul de 36 de săptămâni. Dacă sarcina nu poate fi stabilită, atunci viitoarea mămică merge acasă și așteaptă începutul procesului de naștere. Dacă sarcina poate fi determinată, atunci scriem o recomandare, precum că în cazul dat este binevenită operația cezariană. Femeia merge cu această recomandare la ginecolog și medicul de familie, care la rândul lor îi fac îndreptare pentru operație.

Când copilul se naște, cât de repede îi este colectată analiza de sânge pentru HIV și când mama poate fi sigură că copilul ei este sănătos?

Diagnosticul final este confirmat sau infirmat abia la 18 luni. Durează mult, în special pentru părinți, care în tot acest timp își fac griji. Pe parcursul celor 18 luni, copilului i se colectează analiza la sânge pentru HIV. Perioada respectivă de timp trebuie să treacă, pentru ca ulterior părinții să fie siguri, că copilul lor este sănătos sau dimpotrivă, se întâmplă și astfel de cazuri. Însă indiferent de statutul lui, timp de o lună i se administrează un tratament de profilaxie cu preparate antiretrovirusale sub formă de sirop, el nu este alăptat la sân și este alimentat artificial – inițial, mama primește laptele praf în maternitate, după care vine la noi unde primește hrana pentru bebeluș.

Atunci când femeia a născut, este modificată schema de tratament cu preparate antiretrovirusale?

Nu, dacă a început tratamentul la timp, atunci după naștere ea continuă administrarea preparatelor. Dacă însă femeia a început tratamentul în timpul nașterii sub formă de profilaxie de urgență, atunci schema desigur este modificată. În astfel de situații, noi recomandăm timp de 7 zile consultarea medicului-infecționist, care va prescrie tratamentul necesar.

Dacă femeia a renunțat la tratament în timpul sarcinii – este rău?

Desigur, nu este bine pentru pacientă, deoarece scade imunitatea și respectiv, acesta nu face bine copilului – crește probabilitatea că bebelușul va fi infectat în timpul nașterii.

Care sunt datele statistice înregistrate în Moldova privind transmiterea verticală a HIV de la mamă la copil?

Din numărul total de femei cu statut HIV pozitiv care au născut în Moldova în 2013, în 6,2% cazuri copiii s-au născut infectați. Potrivit recomandărilor OMS acest indice este mare, noi trebuie să tindem spre cifra de 1-2%. Anul precedent au fost înregistrate 87 de gravide, la care în timpul sarcinii a fost depistată infecția HIV. Încă 113 femei au statut HIV pozitiv, care erau la evidență și au decis să nască al doilea sau al treilea copil.

Mamele cu statul HIV pozitiv renunță la copiii lor?

Se întâmplă și astfel de cazuri, însă din câte cunosc, această cifră nu este mai mare decât printre mamele cu statut HIV negativ, care renunță la copiii lor. Personal cunosc 2-3 cazuri. Și există cel puțin un caz, când diagnosticul copilașului a fost confirmat.

În prezent numărul nașterilor printre femeile care trăiesc cu infecția HIV a crescut comparativ cu perioada precedentă?

Desigur, progresul este vizibil, pacientele noastre au mai multă experiență, sunt mai informate, ele au înțeles deja, că să naști un copil sănătos având statut HIV pozitiv este real. Când abia am început să lucrez cu această categorie de paciente, practic toate femeile diagnosticate cu HIV făceau avort. Acum nu este așa ceva. Desigur sunt cazuri, când primul copil se naște sănătos, iar al doilea bolnav.

Nouă luni și HIV. Medicul Lucia Pîrțînă despre toate problemele sarcinii în cazul unui statut HIV pozitiv

Lucia, dar atunci când femeia este internată la maternitate, ea trebuie să vorbească cu medicul despre statutul ei?

Noi recomandăm să facă acest lucru. Da, oamenilor le este frică de stigmatizare și discriminare, ea există, este imposibil să negi acest lucru. Însă în timpul și după naștere se poate întâmpla așa, că femeia va leșina, și dacă ea nu a indicat medicului despre statutul său, nu a avut fișa medicală și nu i s-a făcut analiza, ei nu îi vor fi administrate preparatele antiretroviruasale ca profilaxie, iar acest lucru poate avea cele mei neplăcute consecințe.

Ce trebuie să facă o femeie gravidă cu statut HIV pozitiv care s-a îmbolnăvit și necesită un tratament suplimentar, trebuie oare să consulte medicul?

Neapărat, acest lucru este foarte important, pentru că există un șir de medicamente, care nu pot fi administrate împreună cu preparatele antiretrovirusale sau pot influența acțiunea lor. Chiar și o femeie însărcinată sănătoasă trebuie să consulte medicul atunci când intenționează să ia un medicament sau cel puțin trebuie să citească instrucțiunea.

Dacă femeia a născut și a decis să se protejeze de o eventuală sarcină prin administrarea contraceptivelor orale sau să-și pună un sterilet, cât de compatibile sunt acestea cu preparatele antiretrovirusale?

Toate aceste aspecte la fel trebuie discutate cu medicul, deoarece există preparate hormonale care diminuează sau măresc concentrarea preparatelor antiretrovirusale. În acest caz, femeia trebuie să discute cu ginecologul, dar și cu medicul infecționist.

Dacă femeia cu statut HIV pozitiv, care are deja copii, planifică să mai nască. Ce îi puteți recomanda?

Dacă ea se află la începutul terapiei, adică, de exemplu, administrează preparatele timp de câteva luni, eu i-aș recomanda să amâne sarcina pentru câteva luni, până când se va diminua concentrația virusului și pentru a micșora numărul efectelor adverse.

Trebuie sau pot femeile gravide infectate cu HIV să administreze vitamine?

Este o întrebare bună, mult timp consideram că nu se poate. Acum, bazându-ne pe rezultatele numeroaselor cercetări, am ajuns la concluzia, că abordarea trebuie să fie la fel, ca și în cazul unei sarcini obișnuite. Dacă medicul i-a prescris vitamine, ele trebuie administrate. Dacă nu – atunci nu trebuie. Părerea mea este următoarea – decât să bei o pastilă în plus, mai bine ai grijă de regimul alimentar.

Ce trebuie de făcut, dacă o femeie cu statut HIV pozitiv urmează o terapie de substituție cu metadon, cum aceasta influențează tratamentul cu preparate antiretrovirusale?

Desigur, că ea trebuie să ne anunțe despre acest lucru, iar medicului narcolog să-i comunice, că urmează tratament cu preparate antiretrovirusale. Reieșind din aceasta, noi vom selecta doza optimă, pentru noi cel mai important este ca concentrația virusului în sânge să fie minimum. Și desigur, femeia gravidă nu trebuie să consume droguri, în caz contrar nu va avea nici un rezultat.

Ce părere aveți despre contracepția în timpul sarcinii, cât de important este?

Nu contează, dacă este vorba despre o femeie sănătoasă sau cea care trăiește cu HIV. Întotdeauna trebuie să fie folosit prezervativul, pentru că femeia gravidă este foarte predispusă la infecții banale. Toate acestea se pot răsfrânge prin administrarea unor medicamente suplimentare, vizita la medic. În general, femeia gravidă trebuie tratată cu mare atenție, având grijă de ea și protejând-o. Din nefericire, avem cazuri când femeia este infectată în timpul sarcinii în ultimul trimestru. De exemplu, soțul a venit de la muncă de peste hotare, nu a făcut testul și a infectat-o pe soție chiar în ajun de naștere. Anume din acest motiv, pe perioada întregii sarcini trebuie folosit prezervativul. în special, în cuplurile, unde unul dintre parteneri are statut HIV negativ.

Sursa: www.positivepeople.md