Elevii vor picta în scop caritabil

Elevii vor picta în scop caritabil

Sâmbătă, pe 6 aprilie, elevii instituțiilor de învățământ cu profil de arte din țară vor picta în scop caritabil, în cadrul celei de-a patra ediții a concursului de pictură „Vernisaj de primăvară”. Evenimentul este organizat de Fundația Regina Pacis, sub egida Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Ambasadei Italiei la Chișinău, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Fundației se spune că, având ca tematică creația lui Leonardo da Vinci, timp de patru ore, participanții își vor expune ideile pe pânze, folosind tehnica preferată, iar câștigătorii vor fi desemnați de un juriu specializat. La finalul evenimentului, studenții Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice vor încânta publicul cu un recital instrumental și de muzică vocală.

Ambasadoarea Italiei la Chișinău, Valeria Biagiotti, menționează că misiunea diplomatică susține mereu inițiativele menite să promoveze activitățile culturale și artistice. Evenimentul este dedicat lui Leonardo da Vinci în contextul marcării a 500 de ani de la moartea artistului. „Sper că pentru acești copii talentați, care vor participa la concurs, va fi o experiență frumoasă și de neuitat. Ambasada, la rândul său, va oferi un premiu unuia din câștigători”, a spus Valeria Biagiotti.

Evenimentul are ca scop descoperirea tinerelor talente din pictură, dar și de a colecta fonduri pentru activitatea Centrului de Plasament al Copilului, o subdiviziune a Fundației Regina Pacis, care oferă protecție temporară copiilor lipsiți de dragostea părintească sau aflați în situație de risc.

Picturile realizate în cadrul evenimentului vor fi expuse în galeriile de artă din Moldova și Italia, iar banii din vânzarea tablourilor vor fi utilizați în susținerea copiilor aflați în dificultate.