mamaplus

Elevii cu nota șase ar putea să nu ajungă la liceu. Ce spun profesorii

-
//
07.02.2024

Elevii care vor obține o notă medie mai mică decât șase la absolvirea treptei gimnaziale ar putea să nu fie admiși în clasele de liceu.

mamaplus

Această prevedere se regăsește în proiectul de modificare a Metodologiei de admitere în învățământul liceal. Inițiativa aparține Ministerului Educației și Cercetării și a fost supusă consultărilor publice, transmite jurnal.md

Opiniile cu privire la acest proiect sunt împărțite. În timp ce unii sunt îngrijorați cu privire la posibile consecințe negative, alții susțin ideea și spun că astfel va fi asigurată adaptarea la nivelul de complexitate al programului liceal.

Directorul Liceului „Mircea cel Bătrân”, Mihail Teșcu, spune că fiecare elev trebuie să aibă șansa de a merge în clasele liceale, chiar dacă nu are o reușită școlară foarte bună. „Îmi pun întrebarea, dar oare nu fiecare cetățean, fiecare copil are dreptul de a-și încerca puterile în ceea ce el dorește? Posibil să nu facă față. După prima teză, după prima sesiune, copilul a înțeles că nu a nimerit acolo unde s-a gândit că trebuie să ajungă și bineînțeles se retrage.”

Pe de altă parte, profesorii susțin inițiativa privind nota minimă de concurs la admiterea în clasele liceale.

Angela Dascăl, profesoară de limba și literatura romană: „O notă de „6” evidențiază competențele nu doar la anumite discipline, este o medie care sumează activitatea elevului și la alte discipline. Și dacă a luat media respectivă, eu cred că este una sub nivel”.

Cristina Polțchi, profesoară de informatică: „Decât copilul să vină la liceu, să simtă acele dificultăți de trecere, de adaptare, este mult mai ușor să meargă la o școală profesională sau la un colegiu în care el iese și cu o profesie, pentru că nu toți copiii au aceleași competențe de a susține acel examen de Bacalaureat”.

Expertul în educație Natalia Grâu afirmă că stabilirea acestei note minime trebuie privită multiaspectual, ca în nici într-un caz să nu constituie o cauză de limitare a accesului la educație. „Trebuie să ne gândim foarte bine care este plusul de valoare și să ne gândim dacă această intenție nu va contribui în perspectivă la o creștere a gradului de fraudare, de trafic de influență, la nivelul claselor gimnaziale. Momentul acesta ar putea să devină o motivație în plus să vânăm notele, nu pentru a achiziționa cunoștințele necesare și competențele.”

În stradă, opiniile sunt împărțite privind nota minimă de admitere la liceu. Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat la finele săptămânii trecute că această propunere a fost deja discutată cu șefii de Direcții de învățământ, precum și cu aproximativ 600 de directori de gimnazii și licee.

Dan Perciun, ministrul Educației: „Părerea mea personală este că probabil și „6” este puțin, dar zicem să începem de undeva. Pornim cu ideea introducerii acestei medii minime, pentru că totuși materialul de la liceu are un anumit grad de complexitate”.

Potrivit datelor Ministerului Educației, sunt circa 1.500 de elevi care, anul trecut, nu s-au calificat peste acest prag privind nota 6. Respectiv, în cazul elevilor care nu reușesc să atingă acest nivel există opțiunea colegiului sau a unei școli profesionale.