Primele fotografii cu Magda – fetița Natei Albot și a lui Andrei Bolocan

Primele fotografii cu Magda – fetița Natei Albot și a lui Andrei Bolocan

-
//
18.08.2015

Am așteptat cu sufletul la gură primele fotografii cu chipul fiicei Natei Albot și a lui Andrei Bolocan, iar momentul potrivit a venit astăzi, când fericita mămică a decis să-i dedice fiicei un articol pe blog, intitulat „Amintiri cu Magda” – o mărturie plină de emoție părintească, în care am aflat cât de mult prețuiește Nata Albot momentele prin care trece acum.

Primele fotografii cu Magda – fetița Natei Albot și a lui Andrei Bolocan 

„Faceți cunoștință. Ea este Magda și acum e puțin mai mare decât în poză. Mai exact e trecută de prima lună de viață.

Cei care au trăit nașterea proprilor copii știu cât de rapid se uită aceste clipe. Noi încercăm să imortalizăm aceste momente sfinte, făcând poze, filmând video, păstrând tot felul de obiecte precum primul dinte, firul de păr de la botez. Dar cred că ceea ce nu apucăm noi să facem este să  păstrăm niște gânduri scrise pentru copii noștri. Așa că următoarele amintiri scrise sunt pentru eternitate.  Pentru Magda”, scrie Nata Albot, pe blogul său personal.

Astăzi, Nata a decis să facă publice fotografiile cu micuța care a venit pe lume acum o lună. „De acum o lună, în Family am creat un nou fișier. Se numește Magda și salvez în el ceea ce nu vreau în ruptul capului să dispară din memoria mea. Aceste prime clipe din viața Magdei”, mărturisește fericita mămică, arzând de nerăbdare să ne facă cunoștință cu cea mai mică dintre fetițele sale, care a cunoscut lumina zilei la Montreal.

Primele fotografii cu Magda – fetița Natei Albot și a lui Andrei Bolocan

Fotografiile pline de emoție au fost realizate de Andrei Bolcan, tatăl Magdei, care a fost alături de Nata până în ultima clipă. „Normal că fotograful casei s-a emoționat și a uitat de aparat. Magda, tatăl tău e bravo. El nu a leșinat, el a plâns și a uitat să facă poze”, mai spune Nata Albot.

Articolul intitulat „Amintiri pentru Magda” se vrea a fi o scrisoare care va străbate anii, până la maturitatea fetiței. „Am avut o naștere încântătoare, Magda. Iar într-o bună zi, când o să îți vină și ție rândul să fii mamă,  sper să nu uiți să respiri, mai ales când te doare cel mai tare și să îl ai alături pe omul tău drag, că fără el singurătatea e tristă în sala de nașteri și să-i spui să facă poze…ca să ai de ce îți aminti”, mai adaugă Nata, pe final de articol.

Să fii sănătos, puișor de om!

Primele fotografii cu Magda – fetița Natei Albot și a lui Andrei Bolocan

Sursa: ea.md