mamaplus

Satul Bardar, transformat într-o atracţie pentru iubitorii de flori

-
//
25.04.2023

În fiecare an, satul Bardar din raionul Ialoveni se transformă într-un loc feeric, o atracţie pentru iubitorii de flori. 

 

mamaplus

Câmpul de lalele şi narcise din zonă oferă clipe încântătoare iar foarte mulți au profitat de vremea bună pentru a admira splendoarea naturii, transmite Tvr Moldova.

MĂDĂLINA GUŞTIUC, jurnalist TVR MOLDOVA: „Un adevărat paradis al florilor a apărut după ce mii de lalele au înflorit pe acest lan din satul Bardar. Aici pot fi admirate peste 50 de soiuri diferite, într-o varietate impresionantă de forme şi culori”.

Dincolo de afacerea de familie, câmpul de lalele din Bardar a devenit deja o atracție turistică. În acest an, din cauza ploilor abundente, plantele au avut de suferit.

GHEORGHE LUCHIŢA, proprietar: „Noutatea bună este că ele au înflorit. Noutatea rea este că timpul nu este chiar favorabil pentru dezvoltarea lalelelor din cauza umezelii mari, iată multe boli apar. În schimb, umezeala ajută narcisul. Soiuri de lalele există câteva mii, noi creştem doar soiuri care cresc bine în condiţiile climei Republicii Moldova, mai mult soiuri timpurii şi soiuri mijlocii. Unele soiuri şi msi târziu pot fi văzute, însă în cantităţi foarte mici”.

Lanul cu lalele de la Bardar poate fi vizitat până pe 30 aprilie.