mamaplus

Un cetățean român, erou în Italia. Numit „Îngerul mării” după ce a salvat un copil de la înec

-
//
16.06.2023

O tragedie a fost evitată sâmbătă, 10 iunie, la Ostia (Lazio), unde un băiat în vârstă de 13 ani a riscat să se înece în mare. Însă, în mijlocul unei scene înspăimântătoare, un erou a apărut! Acesta era nimeni altul decât Alin Stoian, un salvamar român de la stabilimentul balnear Bahia, cunoscut și pentru alte episoade de acest gen, în care a salvat oameni din apa mării, relatează Corriere della citta.

mamaplus

Alin Stoian, salvamar român la stabilimentul balnear Bahia din Ostia. Sursa foto: pagina Facebook

Sâmbătă, Alin se afla la datorie, când un grup de copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani a intrat în apă. La un moment dat, unul dintre ei, un băiat de numai 13 ani, a început să aibă probleme și la un moment dat a dispărut sub apă.

Salvamarul român, care lucrează la un stabiliment balnear din apropiere, a observat scena și nu a stat mult pe gânduri. A intervenit imediat, deși nu era în raza lui de competență, parcurgând cei 50 de metri de la țărm la locul incidentului în cel mai scurt timp posibil și reușind să îl scoată pe băiat la suprafață.

Inițial, copilul era semiconștient, dar datorită manevrelor rapide de resuscitare executate de Alin, și-a revenit treptat. „A înghițit multă apă, de aceea nu mai reușea să se ridice la suprafață”, a explicat salvamarul.

Alin tocmai a finalizat un curs de perfecționare a abilităţilor sale de salvare, care vizează tocmai manevrele de după recuperarea în apă, inclusiv resuscitarea gură la gură. „Datorită acestuia, micuțul a început să verse apa pe care o înghițise, apoi să tremure, ca reacție”, au explicat cei de la stabiliment.

Ulterior, la fața locului au sosit cei 118 lucrători sanitari, cu un vehicul medical și o ambulanță. Tânărul de 13 ani a fost dus la spital în cod roșu, dar viața lui nu mai este în pericol datorită intervenției lui Alin Stoian.

Alin Stoian este deja un salvamar cunoscut în Italia

Românul a reușit să scape de la înec mai multe persoane din peninsulă, câștigând respectul italienilor. El a fost decorat de către Primăria din Roma, cu distincția „Natale di Roma”, după ce în 2020 a salvat un băiat de 12 ani, căruia i se făcuse rău în apele mării.

Ulterior, în vara anului 2021, a salvat din apă un băiat în vârstă de 15 ani, care a început să se simtă rău în apă și a leșinat. Nici acesta nu era în dreptul plajei care se află în linia de competență a salvamarului român, dar Alin nu a ținut cont de asta.

El este adevăratul „Înger al mării”, cum îl numesc localnicii, dar, după cum spune Roberto, proprietarul stabilimentului Bahia, ar fi nevoie de mai mulți îngeri ca Alin, mai ales pe plajele publice, care nu sunt supravegheate de salvamari.

„Zona în care s-a petrecut incidentul face parte din plaja liberă alăturată stabilimentului nostru”, explică Roberto.

„Acolo nu există salvamari. Din fericire, în partea noastră, salvamarii erau vigilenți și Alin a intervenit imediat pentru a-l salva pe copil. Dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă acest incident ar fi avut loc pe o plajă îndepărtată de stabilimente supravegheate.”

Astfel, actul de bravură al lui Alin Stoian nu numai că scoate în evidență nevoia imperioasă de salvamari pe toate plajele, ci și rolul esențial al acestora în comunitate.

sursa: www.rotalianul.com