Ați pățit vreodată să aduceți copilului o jucărie într-o cutie mare, iar ca rezultat micuțul să se joace mai mult cu cutia decât cu jucăria?! Înainte, copiii trebuiau să își construiască singuri colibe, acum în schimb există corturi speciale, înainte, copiii trebuiau să inventeze singuri jocuri, acum în schimb pot cumpăra orice. Dar câte se pot inventa și confecționa cu ajutorul unei cutii!

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face pentru băieței dintr-o simplă cutie?

Când este vorba despre băieți, totul este logic, dar totodată foarte interesant. Primul lucru pe care îl puteți face dintr-o cutie pentru micul ștrengar este un mijloc de transport. Aici nu sunteți limitați de nimic! Este suficient să întoarceți cutia cu capul în jos și să desenați portierele și farurile. Ați făcut o mașină! Dacă aveți scotch, foarfece și puțin timp liber, puteți construi o rachetă, o corabie sau chiar o farfurie zburătoare!

Iar dacă vreți pur și simplu să petreceți timpul împreună și să confecționați ceva deosebit, adăugați semafoare și pista pentru raliu este gata! Iar cel mai simplu lucru, dar nu mai puțin important, pe care îl puteți face din cutii goale de la obiectele mari, de genul frigiderului, este pur și simplu un spațiu pentru artă. Este suficient să permiteți micuțului să urce în interior și să ia cât mai multe creioane și carioce. Fiți siguri, ștrengarul va găsi cu ce să se ocupe! Un alt joc util pentru băieți, legat de dezvoltarea abilităților motrice, poate fi construit dintr-o bucată de cutie și o frânghiuță.

Dacă însă se apropie o sărbătoare și micul cavaler își dorește o armură, o puteți confecționa din bucăți de cutie. La fel, din cutii mai mici puteți face și un costum de robot. Apropo, împreună cu micuțul puteți face pur și simplu o figură de roboțel de mărimea copilului și să îl lăsați să îl coloreze la dorința proprie.

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face pentru fetițe dintr-o simplă cutie?

Aici ne vine în minte, în primul rând, o căsuță. Cu atât mai mult cu cât părinții își pot permite cele mai complicate construcții și cele mai aprinse culori. De asemenea, din carton puteți confecționa mobilă și obiecte de decor. Ce vă împiedică să construiți din cutie o mică locuință pentru fetiță, locșorul ei intim? Dacă micuța va manifesta spirit de inițiativă și va vrea să o decoreze singură, cu atât mai bine. Sau poate prințesa dumneavoastră își dorește un castel? Mai ales că un cavaler în armură de carton avem deja! Apropo, și pentru acesta puteți construi o cetate de carton.

Nu este obligatoriu să faceți o casă mare de înălțimea unei persoane. Fetițelor mai mari le place să se joace cu căsuțe de păpuși. Aici chiar nu există nici o restricție. Camerele pot fi tapetate cu hârtie de cadou sau bucăți de tapete rămase după reparație. Iar dacă locuința va avea câteva etaja, micuța va fi foarte mulțumită!

O altă variantă, la fel de minunată, este bucătăria sau aragazul. Cu ajutorul unor foarfece, al hârtiei colorate și vopselei veți confecționa absolut orice tip de aragaz, mașină de spălat rufe sau vase de bucătărie. Într-un cuvânt, puteți face orice electrocasnice mari sau mici din cutii de diferite forme și dimensiuni. Există foarte multe idei, este suficient să dați copilului o cutie și el va inventa singur destinația acesteia!

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Ce putem face dintr-o cutie?

Sursa