mamaplus

Încă o fetiță, internată după ce a mâncat prăjitură care ar fi avut otravă pentru șobolani

-
//
10.04.2024

Încă o fetiță din stânga Nistrului a fost internată la Institutul Mamei și Copilului cu suspiciuni de otrăvire. Presa din regiunea tranistreană spune că mama s-a adresat la spital după ce a văzut filmulețul în care așa-numita miliție de acolo deschide punga femeii pentru verificări. Copila ar fi gustat din prăjitura care ar fi otrăvită de o femeie, reținută ieri la Tiraspol.

mamaplus

Purtătorul de cuvânt de la Institutul Mamei și Copilului ne-a confirmat că două fetițe de doi, și respectiv patru ani, sunt internate în spital. Au fost preluate probe care urmează să stabilească exact cu ce s-au otrăvit acestea. 

Incidentul a avut loc ieri, într-un parc de la Tiraspol. Potrivit presei transnistrene, o femeie le oferea copiilor brioșe, iar una din mame ar fi simțit un miros puternic de acetonă, iar când a verificat-o a găsit în interiorul prăjiturii niște granule albastre. Potrivit așa-numitului minister de Interne de la Tiraspol, părinții au imobilizat-o pe femeia de 34 de ani și au chemat polițiștii. Femeia s-ar afla la evidența medicului psihiatru și narcolog, scrie tv8.md.