mamaplus

O mamă a vrut să-și ucidă copilul de trei ani cu ajutorul unui asasin

-
//
21.07.2023

O mamă în vârstă de 18 ani din Florida a fost arestată după ce a încercat să angajeze un asasin pentru a-și ucide propriul copil.

mamaplus

Jazmin Paez este acuzată că a prezentat poze cu băiețelul ei în vârstă de 3 ani și cu locația exactă în care urma să se afle, pentru a fi ucis, conform documentelor judecătorești obținute de NBC Miami, transmite protv.ro.

Aceasta a folosit un site, RentAHitman.com („Închiriază un asasin”), care s-a dovedit a fi un site fals, cu certificat de autenticitate.

Jazmin Paez a fost de acord să-i plătească ”asasinului” suma de 3.000 de dolari pentru uciderea fiului său, neștiind că, de fapt, discuta cu anchetatorii.

După ce au asociat adresa IP cu locuința femeii și au vorbit cu bunica micuțului de 3 ani – care a constatat că nepotul său era să devină ținta unui asasin – autoritățile au intervenit și au arestat-o pe mamă.

Femeia este acum acuzată de instigare la crimă de gradul întâi și de gradul al treilea prin utilizarea unui dispozitiv de comunicare în scopuri ilegale. Copilul ei se află în custodia familiei, potrivit anchetatorilor.