mamaplus

Un bunic, viral pe internet. Cum și-a așezat nepoțica în pătuț

-
//
14.12.2023

Un bunic simpatic din statul american California a devenit vedetă pe internet, după o întâmplare amuzantă.

mamaplus

Bărbatul avea grijă de nepoțica lui de 2 ani, pe care se pregătea să o ducă la culcare. Grijuliu, a luat-o pe copilă în brațe și a vrut să o așeze în pătuț. Doar că salteaua era mai jos decât se aștepta, transmite protv.ro.

Așa că bietul om s-a dezechilibrat și a căzut în pătuț, după ce a făcut și un haios exercițiu de echilibristică.

În imaginile suprinse de camera de supraveghere din dormitor, se vede cum bărbatul se străduiește din răsputeri să nu o rănească pe cea mică. Și chiar reuşeşte să evite cu grație un accident.

Fetița nu a părut deloc impresionată de ce s-a întâmplat. Dar nu este și cazul mamei.

Degeaba a sperat bărbatul să nu se afle de întâmplare. Cum a văzut imaginile, fiica lui le-a postat pe rețelele de socializare, iar filmarea a adunat mii de aprecieri.