Prima zi a verii am întâmpinat-o în „fierbințeli” cu o febră de 39º și cu dorința aprigă, ca toată lumea să simtă această căldură. Lumea, a început a se încălzi și fără dorințele mele până la temperaturile caracteristice lunii iunie, dovedind încă o data că vara totuși a venit! Acum, îmi trec prin cap gânduri năstrușnice care îmi zic că aceste luni calde de vară trebuie petrecute frumos, cu momente de neuitat, astfel încât să ne umplem de energie pentru întregul an.  

Mai jos vedeți care sunt cele 10 lucruri din lista mea pe care trebuie să le fac vara asta

Experimente culinare

Ați gustat vreodată iaurt înghețat? Dar să faceți o înghețată de casă? O limonadă? Dar cafea rece, care, în Florența, de exemplu, seamănă mai mult cu un sorbet de cafea decât cu o băutură? Pur și simplu încercați rețete noi de băuturi văratice și revigorante!

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Mergeți la pescuit

Chiar dacă nu ați pescuit niciodată, habar nu aveți cum se face și nici nu ardeți de dorința de a învăța, adunați un grup de prieteni pescari. Rezervați o excursie de câteva ore pe lac și urmăriți-i. Cine știe, poate vei trezi în tine talentul de pescar? Dacă nu, atunci măcar veți putea spune că ați fost la pescuit și ați prins un pește iaca-așaaaaa de mare!

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Citiți

Citește mai mult! Desigur, aceasta este o ocupația actuală în orice anotimp, dar există cărți „de vară” deosebite, fiecare și-a clasificat pentru sine astfel de cărți. Este important să faceți rost de ele și să le citiți! Puteți petrece ore în șir prin librării, să le alegeți după copertă sau să citiți pasaje chiar acolo și să alegeți o carte specială.

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Plimbați-vă prin parc

Plimbați-vă, pe jos sau cu bicicleta, cu rolele sau cu scheibordul, cu prietenii, cu copii, cu aparatul foto, cu muzică bună în căști și gânduri inteligente în cap. Respirați aer curat, încălziți-vă la soare, bronzați-vă sau priviți trecătorii.

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Priviți filmele preferate din copilărie

Amintiți-vă cum în vacanța de vară puteai privi televizorul ore în șir fără să te grăbești undeva, fără să trebuiască să-ți faci temele, voi ce filme urmăreați atunci? Eu adoram desenele animate, cele mai diverse: Disney, sovietice, cele pozitive și emoționante. Acum, le urmăresc și parcă reântorc vacanțele școlare de vară de altădată.

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Jucați volei pe plajă

Cu siguranță, aveți pe undeva în apropiere o zonă special amenajată (sau pe malul unui lac), unde se adună mai mulți oameni cu o minge de volei. Poate este posibil să vă alăturați lor?  

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Ieșiți la picnic

Combinația între ieșirea în parc și un picnic este perfectă. Puteți pregăti doar niște sandwich-uri, sau un suc și să-l zavurați pe o pătură în sânul naturii. Puteți organiza un picnic tematic. De exemplu: azi mâncăm doar fructe! Și cereți oaspeților să respecte un dress code: fiecare trebuie să vină în roșu.

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Vizitează grădina zoologică

Dacă locuiți la oraș, cele mai frecvente dintre animalele pe care le vedeți sunt  pisicile și câini de asemenea vă sunt populari porumbeii și vrăbiile. Dar acestea nu reprezintă întreaga „gamă” a ființelor vii din natură! Mergi la Zoo, terariu, acvariu și alte locuri în care există frații lor mai mici, îți poți extinde foarte mult orizonturile și înțelege lumea mai bine. Contribuie la armonizarea ta cu natura.

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Rămâi treaz toată noaptea

Și întâlnește răsăritul. Aproape cea mai scurtă noapte a anului, este cea de sâmbătă 20 iunie spre duminică 21 iunie. Puteți privi filme interesante cu o cană de ceai și niște fursecuri, și apoi, trage o jachetă pe tine și pășește în noaptea caldă de vară. Observă cum cerul încet-încet devine mai luminos iar dunga rozovie capătă intensitate. Privește cum, casele vecine devin roze la început, apoi aurii și… începe o nouă zi!

10 lucruri pe care trebuie să le faci vara asta

Lansați focuri de artificii

Așa, pur și simplu.

În cinstea verii.