30 de profesori din Cimişlia au învăţat cum să acorde primul ajutor în situații de urgență

30 de profesori din Cimişlia au învăţat cum să acorde primul ajutor în situații de urgență

-
//
17.03.2017

Peste 30 de profesori de sport şi de educaţia civică din raionul Cimişlia au fost instruiţi cum să acorde primul ajutor în situații de urgență. Cursurile au fost ţinute de specialiștii Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească. Scopul acestor instruiri este pregătirea cadrelor didactice în acordarea primului ajutor, până la venirea echipelor de medici.  

30 de profesori din Cimişlia au învăţat cum să acorde primul ajutor în situații de urgență

Profesorii au învăţat cum să execute corect o resuscitare cardiacă și cerebrală și cum să acţioneze în timpul leşinului sau stărilor de sufocare.

Pedagogii spun că astfel de instruiri sunt binevenite, deoarece au avut situaţii de risc, dar nu au ştiut cum să procedeze.

"Sunt foarte utile pentru că noi suntem acei care suntem faţă în faţă cu viaţa noastră a copiilor şi a celor din jur", a declarat profesoara Irina Gorcirenco. 

"Sper înainte dacă va fi ceva, cândva, cred că o să mă descurc bine. Pentru că am avut cazuri când copii chiar au murit pentru că nu am ştiut ce să le facem", a declarat profesoara Anastasia Gorean. 

"Prieteni de ai mei au avut cazuri când s-au asfixiat cu bucăţi de carne. Iată dacă era cineva alături de ei, înseamnă că oamenii ceea erau salvaţi", a declarat profesorul Ion Cuflic. 

"Toate lucrurile au fost noi pentru mine pentru că nu m-am confruntat niciodată cu astfel de situaţii", a spus profesoara Ana Revenco. 

Medicii spun că vor să ajute cât mai mulţi oameni să cunoască cum să acorde corect primul ajutor.

"Învăţarea a cât mai multe persoane din rândul profesorilor. Să încercăm să-i învăţăm, să înveţe ei copii, acordarea primului ajutor. E un lucru nou pentru ei firesc, nicăieri nu se studiază aşa cu manechine cu oameni care au experienţă", a declarat şeful Centrului de instruire CNAMUP, Andrei Creciun. 

Instruirea profesorilor din ţară se va încheia în data de 22 iunie.

Sursa: Publika.md